Trei polițiști din Bacău, condamnați pentru corupție. Doar unul va face pușcărie

Un complet al Curţii de Apel din Bacău a condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu executare, pe Ionel Răzvan Ciubotaru, agent principal de poliţie în cadrul Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene al IPJ Bacău la data săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

 

Potrivit comunicatului transmis de Biroul Informare şi Relaţii Publice din cadrul Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), în acelaşi dosar au mai fost condamnaţi colegii săi, agenţi principali de poliţie, Ciprian Cărăuşu, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani, şi Bogdan Mircea la 2 ani şi 4 luni închisoare, tot cu suspendare sub supraveghere pe o durată de 3 ani.

 

Sentinţa este definitivă.

 

Cei trei fuseseră prinşi în flagrant în data de 25 aprilie 2014 „în timp ce primeau cu titlu de mită, sume de bani pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale”, se subliniază în comunicatul DGA Bacău.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here