Trei explozii consecutive în oraşul belgian Liege

Trei explozii au avut loc în mai puţin de oră, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în oraşul Liege, din vestul Belgiei, în urma cărora o persoană s-a ales cu răni uşoare, în contextul în care nivelul de securitate din ţară este ridicat pe fondul atentatelor de marţi, relatează RTBF, transmite Ziarul Financiar.

O primă explozie, de mică amploare, a avut loc în jurul orei locale 23.40 (00.40 – ora României), într-o locuinţă din cartierul Angleur, fiind rănită uşor o persoană. Jumătate de oră mai târziu, la 00.10 (01.10 – ora României), pompierii au fost solicitaţi la o altă locuinţă din Liege, în cartierul Beyne-Heusay, tot în cazul unei explozii.

 

O a treia explozie a fost sesizată în jurul orei 00.30 (01.30 – ora României), în zona Jupille. Presupusul autor al exploziilor a fost reţinut de poliţie, potrivit unor surse citate de postul belgian de radio RTBF, şi urmează să apară sâmbătă în faţa Parchetului din Liege.

 

Cauza exploziilor este încă necunoscută. Suspectul ar fi utilizat explozibili de mici dimensiuni, potrivit poliţiei locale din Liege.

 

 

(Sursa: zf.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here