Trei deputaţi ieşeni au făcut front comun pentru interzicerea fumatului în spaţiile publice

Social-democraţii Cristina Nichita, Sorin Iacoban şi Constantin Adăscăliţei au prezentat ieri mai multe amendamente aduse la Legea 349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, transmite Ziarul de Iași.

 

„Credem că este o măsură care trebuie să se bucure de sprijinul nostru, al tuturor celor care suntem interesaţi de sănătatea noastră şi a copiilor noştri“, a precizat Nichita.

 

Amendamentele prevăd interzicerea fumatului, inclusiv a ţigărilor electronice, în toate locurile publice închise sau acoperite, inclusiv restaurante, baruri, arene sportive, staţii pentru mijloace de transport în comun, locuri de joacă pentru copii şi la toate locurile de muncă.

 

De asemenea, proiectul interzice oricare formă de publicitate pentru produsele din tutun şi stabilirea unor penalităţi drastice pentru nerespectarea legislaţiei. Propunerea legislativă a fost semnată până acum de 107 deputaţi şi senatori la nivel naţional şi este în dezbatere la nivelul comisiilor parlamentare.

 

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here