despre veșnica lingăială penibilă a așa-ziselor elite de cauciuc moral
De fapt, cei trei sînt doi plus una : academicianul matematician Viorel Barbu, pictorul șef de colhoz artistic Felix Aftene și modista afaceristă Irina Schrotter. Și nu prea-s crai, ci mai degrabă niște tălăngari penibili, atîrnați de căruța tărcată a unei șatre cleioase de bîlci liberal, cu pretenții de Cirque du Soleil brătienist.
” Personal, ca locuitor al Iașului, sunt foarte mulțumit de primarul pe care îl avem „. Asta e vestea minunată pe care ne-a dat–o, de la tribuna unei chermeze electorale PNL-iste, marele matematician și academician Viorel Barbu. Mă rog , pe vremea cînd era rector, dumnealui era foarte mulțumit, cel puțin în public, și de tovarășu’ președinte & secretar general Nicolae Ceaușescu, cel mai iubit dictator comunist al poporului rrromîn. Așa că acum e firesc ca pitagorachele ieșean să fie în pragul extazului, în anii Epocii de Aur a genialului strateg și inculpat Mihai Chirica.
O să ziceți că tovarășu’ academician Barbu e un savant distrat, care încurcă banda lui Moebius cu banda lui Chirica și geometria ne-euclidiană cu urbanismul penal. N-aș zice. Știu foarte bine că dl savant e tare adînc înfipt în realitate, și aș avea multe detalii interesante în sensul ăsta. De exemplu, poziția lui foarte bizară , ca șef al filialei ieșene a Kkdemiei Romîne, vizavi de cercetătorii de la Institutul de Arheologie, care puneau banii proprii ca să salveze sediul instituției, pierdut definitiv între timp, prin intermediul unei retrocedări dubioase.
Ei, dar poate că privirea de Leibniz a savantului Barbu vede un Napoleon în primarul de care unii s-au săturat ca de un mic Ceaușescu, și o ordine divino-matematică în haosul sufocant, cu groase dungi penale, pe care ni l-a livrat Periclele domnului academician. Mai rămîne doar ca dl matematician să descopere și ecuația ” Chirica – DNA „, plus formula relației biunivoce dintre slugărnicia cu ambalaj intelectual și nimenii politici ajunși la putere. Apropo, domnu’ savant : oare e chiar așa de grea îmbătrînirea fără mînjeala cu cacao ? Ajută la reumatism, sau e doar din reflex ?
Dacă academicianul Barbu a venit la cumetria chirico-alexistă cu un snop de limbi frumos încîrligate geometric, modista Irina Schrotter le-a adus tinerilor însurăței liberali un capot verbal bălțat ca la nuntă și tărcat cu oralisme vibrante, pline de zeamă stilistică rafinată, ca de la mama lu’ Croco Chandelle . Sau cum i-o mai zice …
Dar veterana lingualității politice ” dă dreapta ” e de înțeles, în solidaritatea ei cu liberalii ieșeni : tata’ lor, Relu Fenechiu, a făcut pușcărie, DNA le dă tîrcoale urmașilor lui, deci e normal ca Irina Schrotter, arestată și parcă oleacă-condamnată pentru corupție, să fie alături de tovarășii ei de suferință. În numele binelui nostru comun, desigur, și al comunității de afaceri, evidamente.
Cel mai tînăr nembru al acestei treimi lustruitoare de dorsalități liberale, pictorașul Felix Aftene, are în față un viitor strălucit, pe urmele unui celebru lingău ieșean al breslei, Dan Hatmanu . Pînă la alegeri, fericitul Felix poate livra o reinterpretare a tabloului în care Ștefan cel Mare ciocnea un pahar cu tovarășul Nicolae Ceaușescu și Elena lui savantă. De data asta, în tabloul.aftenesc, Mihai Chirica și Costelul lui alexic ar putea ciocni o pereche de cătușe cu procurorul DIICOT Daniel Horodniceanu. Iar interpretarea tabloului poate fi, tot după modelul hătmănesc, în funcție de situație : dacă Chirica e arestat, Aftene poate zice că el a fost cu poporul și a vestit căderea tiranului ; dacă piticul primărez scapă, pictorașul cel viteaz poate desena cătușele în așa fel, încît să spună că, de fapt, învingătorul Chirica i le aruncă în față odiosului procuror, prigonitor al liderilor drepți, cinstiți și buni pentru ieșeni.
De fapt, Rafaelică de Vutcani ar putea face și un tablou votiv al celor Trei Limbarhi : prea-curvioșii mucegănici Viorel, Irina și Felix aducînd drept ofrandă Sfinților Arhșpangheli Mihai și Costel o prea-curcernică limbă , înfășurată cu fundă galben-albastră, limberală, în timp ce Tatăl Joianis binecurvîntează totul, din înaltul Cotrocerurilor.
În rest, îi bini, s-o făcut elita anu’ista, slava domnulu’, cît sfecla furajeră. Așa-i cînd are îngrășămînt natural.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
Lingai, din mers, ai hoardei galbejite. A tunat si i-a adunat.
Aftene nu-i ala cu monstruozitatea de tabla strâmbă de pe pietonal?