Transportul public a revenit în Iași la anii ’80!

În fiecare dimineață, în Iași, mii de elevi de gimnaziu sau de liceu se înghesuie ca sardinele în autobuze sau în tramvaie, într-o cursă a disperării. Unii reușesc să urce, cei mai mulți nu. Se pun pe așteptat. Zeci de minute pierdute în stație de niște copii care și așa s-au trezit de la 5 și jumătate, ca la 7 să fie în stație. Cu tot acest efort, nu reușesc în fiecare zi să ajungă la timp la școală, deoarece pur și simplu nu există suficiente mijloace de transport în comun la Iași care să îi ducă în centrul orașului, acolo unde au cursurile. 

Frecvența acestora este prea redusă în raport cu nevoile. Avem cel puțin 25 de minute de așteptare în stații, care uneori pot ajunge și la 40. Deplasarea este extrem de lentă, deoarece transportul public nu are prioritate în intersecții. Există doar un ciot de bandă dedicată, din CUG și până în Podu Roș, prea puțin pentru un oraș atât de mare precum Iașul. O bătaie de joc cumplită la care sunt supuși de Primăria Iași și de Compania de Transport Public!

Zilnic îmi scriu elevi, părinți, dar și studenți, care împărtășesc aceeași problemă, indiferent de strategiile pe care le adoptă (inclusiv a pleca spre stație și cu o oră mai devreme). Mai mult decât atât, studenții nici măcar nu mai beneficiază de reducerea de 50%, care era extrem de importantă pentru bugetul lor. În schimb, pentru toate aceste servicii extraordinare pe care le oferă, CTP tocmai a scumpit din nou prețul unei călătorii. Iașul este astăzi într-o situație critică în privința mobilității, odată cu începerea școlii, dar și a cursurilor universitare. Transportul în comun nu are, în mod evident, capacitatea de a prelua tot fluxul de persoane la orele de vârf, iar pe unele trasee la nici o oră din zi.

Imaginile cu oameni ticsiți în autobuze și tramvaie sau care se agață și merg pe scara lor ne-au dominat viața înainte de 1989 și nu am crezut că va mai fi posibil ca, la 34 de ani de căderea comunismului, administrația incompetentă a Iașului să ne pună în situația ca și copiii noștri să treacă printr-un asemenea coșmar.  34 de ani nu i-au fost suficienți administrației ieșene (din care cel puțin vreo 20 Mihai Chirica ori a fost Director Tehnic, ori viceprimar sau primar) pentru a îmbunătăți condițiile de transport în comun la Iași.

În 2023, într-un oraș prosper, cu un buget mare, cu o economie care, prin eforturi private, crește de la un an la altul, într-un centru universitar regional oamenii se lansează de la primele ore într-o goană nebună de a prinde loc în autobuz sau în tramvai! În același timp, ne sufocăm în trafic exact din acest motiv, pentru că transportul public nu este o alternativă la mașina personală, iar oricine are posibilitatea să îl ocolească, o face! Decât să suporți aglomerația de nedescris din mijloacele de transport sau frigul cât aștepți zeci de minute în stații, mai bine stai mai mult pe loc în mașină, dar măcar în condiții decente.

Am prezentat și anul trecut, dar și anul acesta nenumărate proiecte la cheie atât pentru fluidizarea traficului, îmbunătățirea condițiilor de transport public (mergând până la asigurarea gratuității acestui serviciu pentru toți ieșenii), dar și construirea unor școli noi în cartierele Iașului și în capetele orașului (care ar reduce atât fluxul de persoane dinspre margine spre zona centrală, dar ar și desființa aberația numită învățământ de după-amiază în ciclurile gimnazial și liceal). Le găsiți pe toate explicate, pe larg, pe site-ul meu, mariusbodea.ro. În câteva cazuri, Primăria chiar și le-a asumat, dar, surpriză!, numai la nivel de intenție.

Fie și din orgoliu față de cel mai mare opozant al său, Mihai Chirica le-ar fi putut lua și implementa. Ghinion! Nici măcar așa nu le-a făcut, pentru că, de fapt, acum e mai clar ca oricând că nu poate și nici nu știe cum. Atât de mărunt este.

Din păcate, și anul care a mai rămas până la alegerile locale, timp în care incompetentul-șef Chirica încă mai e la butoane reprezintă mult prea mult timp. Timp pe care ieșenii nu îl mai au!

Marius BODEA
Senator USR de Iași
Secretar al Comisiei de Transport și Infrastructură a Senatului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here