Transportul în comun este gratuit în Galaţi

Călătoria cu mijloacele de transport în comun în municipiul Galaţi este gratuită pe tot parcursul zilei de vineri, în urma unei decizii a Primăriei Galaţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Raluca Andonie.

Potrivit acesteia, Primăria a luat măsura pentru ca gălăţenii să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun şi să-şi lase maşinile acasă, înlesnind intervenţia mijloacelor de deszăpezire.

„Utilajele şi echipele organizate la nivelul Primăriei Galaţi sunt pe stradă şi intervin în zonele unde este necesar încă de noaptea trecută. Până la această oră, peste 250 de tone de sare au fost împrăştiate pe carosabil şi 98 de utilaje adaptate circulă atât pe arterele principale, cât şi pe cele secundare. Vântul suflă cu putere, iar la rafale, precizează specialiştii, atinge şi 70 de km/h, motiv pentru care intervenţiile echipelor sunt mult îngreunate”, a declarat Andonie.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here