Tramvaiul GROAZEI: accident rutier în Botoșani, provocat de un vatman BEAT CRIȚĂ

Un vatman este cercetat penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, după ce în această dimineaţă a produs un accident, având o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Bărbatul de 49 de ani conducea un tramvai plin cu călători pe linia 102, pe Calea Naţională din municipiul Botoşani, iar în intersecţia cu strada Griviţa, a acroşat o autoutilitară a Primăriei municipiului Botoşani, avariind-o. Poliţiştii i-au întocmit dosar penal şi i-au ridicat permisul de conducere în vederea suspendării.

 

Conducerea societăţii comerciale Eltrans, la care era angajat vatmanul, a anunţat declanşarea unei anchete administrative.

 

‘Noi manifestăm toleranţă zero faţă de conducerea sub influenţa alcoolului. Aşteptăm ancheta Poliţiei, vom face şi noi o anchetă internă şi apoi vom decide. Cel mai probabil contractul individual de muncă al vatmanului va fi suspendat’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Eltrans, Paul Smit.

 

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here