TRAINING YOUTH IN WORK, la UPA din Iași

În perioada 5-7 aprilie 2014, în cadrul proiectului Youth in Work, se va derula o serie de sesiuni de training.

 

Activitatea este parte a unui proiect derulat de Centrul de Dezvoltare Socială în parteneriat cu Fundația Academică “Petre Andrei”, INFOR Italia și cu Primăria Comunei San Secondo di Pinerolo (Torino), Italia. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Tineret în Acțiune. Proiectul își propune să abordeze conceptul de democrație participativă printr-un program de implicare a tinerilor în dezbateri active cu privire la situația tineretului în general pe piața muncii la nivelul Uniunii Europene.

 

Temele abordate în cadrul sesiunilor de training:

– politici sociale de ocupare pentru tineri la nivelul Uniunii Europene;

– dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale tinerilor;

– politici locale de susținere a tinerilor;

– stimularea inițiativelor antreprenoriale pentru tinerii cu posibilități reduse;

– oportunități de angajare în Uniunea Europeană – serviciul EPSO;

– tehnici de comunicare eficientă și creativă.

 

Proiectul reflectă  principalele nevoi ale tinerilor care se confruntă cu dificultăți în procesul de integrare pe piața muncii și anume cel de informare asupra posibilităților existente de integrare, atât la nivel local cât și la nivel european, de schimb de informații cu alți tineri care se confruntă cu aceleași probleme. Interesele tinerilor sunt legate și de exprimarea opiniilor personale în legatură cu politicile locale în domeniu, de implicare activă în viața socială și politică.

 

Proiectul susține procesul de învățare non-formală prin participarea la un training de 3 zile cu componentă atât de transfer de informații, cât și de formare de abilități și atitudini ale tinerilor. De asemenea, schimbul de experiență va facilita cunoașterea experiențelor tinerilor dintr-un alt spațiu socio-politic și cultural, ceea ce va facilita încă o dată dobândirea de cunoștiințe într-un model non-formal. Proiectul va crea astfel premisele de dezvoltare personală a tinerilor, prin implicarea lor activă în activitățile de training și tutoriat, prin îmbunătățirea nivelului de informare, posibilitatea de schimb de informații și de exprimare a  propriilor opinii în legatură cu fenomenul ocupării și combaterii excluziunii sociale a tinerilor. Schimbul cultural și informațional dintre tinerii romani și italieni va facilita de asemenea dezvoltarea personala și sociala a tuturor tinerilor.

 

Activitatea de training va include metode atractive și complementare pentru tineri, pe durata a 3 zile, care vor include atât prezentări cât și exerciții aplicate pe temele alese,  dezbateri pe teme de interes comun moderate de membrii echipei de proiect și o jumătate de zi cu vizite la instituții și organizații, sesiune de training dedicată tehnicilor de comunicare eficientă, care vor facilita dialogul cu factorii de decizie și practicienii în domeniu. La training vor participa 14 tineri din România și 4 tineri din Italia.

 

La finalul sesiunilor de training se va redacta un document cuprinzând propuneri ale tinerilor privind unele măsuri utile în vederea îmbunătățirea situației pe piața muncii a persoanelor aparținând acestei categorii.

 

Tinerii vor fi implicați în toate fazele de dezvoltare ale proiectului, în pregătirea activităților (prin transmiterea agendei sesiunii de training pe mail, cu solicitarea de eventuale sugestii de îmbunătățire, postarea pe website, participarea activa în activitatea de tutorat), în derularea activităților (participarea la sesiunea de training, participarea la schimbul de experiență, la mesele rotunde), precum și la evaluarea  activităților (evaluarea sesiunii de training, evaluarea activității de tutorat, evaluarea schimburilor de experiență,  evaluarea finală a proiectului).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here