Traian Băsescu, pe Facebook: Nu cred că Darius Vâlcov m-a denunţat la DNA

Traian Băsescu a transmis miercuri, într-un mesaj postat pe Facebook, că nu crede că Darius Vâlcov l-a denunţat la DNA.

„Nu cred ( că Darius Vâlcov m-a denunţat n.red.), iar dacă este aşa ar fi o minciună”, a scris Traian Băsescu pe Facebook, completând că prin intermediul acestei informaţii se încearcă „ascunderea scandalului votului pentru Şova”.

Reacţia preşedintelui Traian Băsescu vine după ce în presă a apărut informaţia potrivit căreia Darius Vâlcov a mers, miercuri dimineaţă, la DNA, cu câteva ore înainte ca în Senatul României să fie încuviinţată arestarea sa, şi ar fi făcut două denunţuri, în care apar atât numele fostului preşedinte Traian Băsescu, cât şi cel al fostului preşedinte al PDL Vasile Blaga.

Potrivit unor surse judiciare citate de România TV, Darius Vâlcov a recunoscut că a luat 2 milioane de euro de la reprezentanţii Tehnologica Radion şi ai altor firme, dar le-ar fi povestit procurorilor că a dat mai departe banii către PDL, partid din care făcea parte la momentul respectiv.

Denunţurile făcute de Darius Vâlcov vin la scurt timp după ce procurorii lau luat în vizor drept suspect de trafic de influenţă şi acte de comerţ incompatibile cu funcţia.

 

 

 

 

 

 

Sursa: rtv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here