Traian Băsescu, într-o înregistrare difuzată de România TV: „Ăsta e stat mafiot. Ştiu ce spun“

Într-o nouă înregistrare trimisă redacţiei România TV, Sebastian Ghiţă susţine că numeroase cazuri care au dus la condamnări au fost „măsluite“, printre acestea fiind cele ale lui Adrian Năstase, Codruţ Sereş sau Dan Voiculescu. În plus, Ghiţă vorbeşte fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009.

 

De asemenea, Sebastian Ghiţă a trimis o înregistrare audio în care cel care vorbeşte ar fi fostul preşedinte al Traian Băsescu. Fostul şef de stat îi spune interlocutorului că România e un „stat mafiot“  şi precizează: „Am înregistrări cu Coldea, Kovesi şi judecătoarea Bogdan“. 

 

Mai precis, potrivit celor de la RTV, Băsescu se referă la condamnarea lui Dan Voiculescu unde unul dintre judecătorii din caz, Stan Mustaţă, a fost scos din complet. „Vorbeau de condamnarea lui Voiculescu cu trei zile înainte“, susţine la un moment dat vocea de pe înregistrare. 

Contactat pentru a comenta înregistrarea, Traian Băsescu a declarat că pentru moment nu poate vorbi, fiind într-un aeroport. 

 

„Discuţie Interlocutor – Traian Băsescu

Şi aveţi înregistrări cu toţi?

Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet.

Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?

Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?

Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, ăsta e stat mafiot, na, eu ştiu ce spun.

Probleme cu dosarul Voiculescu?

Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâîne îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece.
Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.

Sunteţi supărat pe ei?

Băsescu: Camelia Bogdan este, a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de-un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!“

 

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here