Traian Băsescu: "Domnul Chiţoiu minte! Parlamentul împiedică justiţia"

Preşedintele Traian Băsescu a criticat în această seară Parlamentul pentru că a dat aviz negativ urmăririi penale împotriva fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu. De asemenea, şeful statului a solicitat Guvernului şi Parlamentului să adopte un act normativ prin care să interzică prezenţa partidului Jobbik din Ungaria pe teritoriul României.

 

Principalele declaraţii ale preşedintelui:

Majoritatea parlamentară a refuzat astăzi din nou să lase justiţia liberă în condiţiile în care Parlamentul României este acuzat în raportul UE care vizează actele de corupţie. La noi în mod special este menţionat Parlamentul ca o instituţie care împiedică justiţia.

În raportul MCV, Parlamentul este menţionat ca cel care încalcă statul de drept.

Episodul legat de Chiţoiu este o confirmare a ceea s-a scris în aceste documente.

 

Acest episod are şi o altă conotaţie – ordonanţa 94/2013 cu privire la ASF a fost emisă şi manipulată de diverşi politicieni şi confirmă faptul că Guvernul Ponta este corupt.

Dacă azi s-ar fi dat aviz ca dl. Chiţoiu să fie anchetat, ar fi trebuit să spună şi cum a primit aprobarea de la premier, iar premierul să spună cum o ordonanţă de urgenţă care nu a circulat pe la toţi miniştrii să fie aprobată peste noapte.

 

Domnul Chiţoiu minte. A avut sesizări, nu de la FMI sau de la alte instituţii, care s-au manifestat într-adevăr şi au avut exigenţe privind modificare funcţionării ASF, dar legea iniţială a fost retransmisă de mine la Parlament exact din cauza modificărilor care au venit şi la mine de la FMI.

 

Parlamentul a refuzat să constate încetarea mandatului pentru doi parlamentari care, prin hotărâre definitivă a Înaltei Curţi, au fost declaraţi incompatibili. E vorba de Daniel Akos Mora şi de Ştefan Bucur Stoica.

 

Este un număr mare de parlamentari pentru care s-a cerut aprobare pentru începerea urmării penale şi a fost refuzată de parlament: Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Victor Paul Dobre, Daniel Chiţoiu.

 

Mai avem şi parlamentari pentru care s-a refuzat ridicarea imunităţii pentru arestare. Aici îl găsim pe domnul deputat Cosma Vlad Alexandru şi pe domnul deputat Ion Stan.

Pentru parlamentarul auto, Coman (Gheorghe Coman, n.r.), s-a încuviinţat imediat arestarea.  

 

Este foarte mare diferenţa de tratament. Este vorba de politicieni care sunt parte a sistemului corupt din Parlament. Fac parte din corupţia transpartinică din Parlament.

 

Facem eforturi uriaşe să deschidem porţile Schengen pentru toţi românii şi economiei româneşti. Parlamentarilor din majoritatea parlamentară nu le pasă.

 

Aceşti oameni, ca şi cei care sunt colegi cu ei, îi apără fără rezerve, chiar făcând rău României şi discreditând statul român.

 

Degeaba instituţiile statului îşi fac treaba dacă deasupra lor se pune eticheta „lipsă de voinţă politică în combaterea corupţiei”.

 

Eu sunt doar în situaţia de a constata, pentru că nu am cum să influenţez Parlamentul, dar românii trebuie să ştie cine îi discreditează.

 

 Despre taxa pe combustibil

Spun încă o dată: această taxă suplimentară nu este necesară, având în vedere că în buget sunt ascunşi destui bani pentru a se renunţa la această taxă.

 

La Ministerul Dezvoltării e o creştere explozivă pentru alocarea de bani în vederea alegerilor europarlamentare.

 

Să se elimine excesul de la Ministerul Ddezvoltării, să se facă o corectă evaluare a taxei pe stâlp, care în realitate este de cel puţin 1.5 mld.

 

Fac apel la Parlament şi la Guvern să nu se introducă această taxă suplimentară care va creşte preţurile de consum.

 

Degeaba avem creştere economică şi comenzi pentru industrie, dacă preţurile o să crească.

 

Despre Jobbik

Am observat ieri o prezenţă la vârf a partidului extremist Jobbik din Ungaria. Cred că a venit timpul să punem capăt acestor manifestări.

 

Cer public Guvernului şi Parlamentului să emită un act normativ prin care prezenţa acestui partid să fie interzisă pe teritoriul României.

 

Voi avea o discuţie aplicată cu ocazia CSAT, pentru că libertatea, democraţia, dreptul la liberă exprimare, nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste, faci rău altora. Jobbik este un partid extremist, de care le este ruşine şi guvernanţilor de la Budapesta. 

 

Despre graţieri

În primul mandat am fost reţinut, în al doilea mandat am eliminat din acticvitatea mea graţierile. Nu vreau să descurajez, acţionez de la caz la caz, până acum nu am văzut motive care să justifice o graţiere.

 

Oameni care au fost decoraţi şi au intrat în închisoare: nimănui nu i-am ridicat decoraţia pentru că omul care a intrat în închisoare pentru că a greşit nu poate fi negat pentru ce a făcut înainte de a intra în închisoare.

 

Despre vizita la sediul Fudaţiei Mişcarea Populară

Bănuiesc că ştie toată lumea că m-am despărţit complet de PDL, ca am propus formarea unei fundaţii, Mişcarea Populară, care a generat un partid. Ieri am fost la sediul fundaţiei, pentru nişte discuţii. Am dreptul să mă duc la sediul oircărei fundaţii, după cum am dreptul să mă duc şi la orice partid. Un singur lucur nu am dreptul să fac: să devin membru al unui partid. Dar nimeni nu mă poate opri să susţin, să votez Partidul Mişcarea Populară.

 

Nu am discutat despre alegeri (alegerile europarlamentare, n.r.).

 

M-am dus să-i cunosc oamenii aceia care sunt șefi de filiale. E adevărat că erau amestecaţi: şi şefi de filiale ai Partidului Mişcarea Populară, şi şefi de filiale ai Fundaţiei Mişcarea Populară.

 

A fost prima dată când am avut ocazia să le spun ce aş fi vrut de la această construcţie când am propus să se formeze. A fost o discuţie politică, de bună seamă.

  

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here