Traian Băsescu, aşteptat la Parchetul General pentru a fi audiat în calitate de suspect în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de şantaj

Fostul preşedinte Traian Băsescu este aşteptat, miercuri, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de şantaj. Acesta a declarat, luni, că a primit o scrisoare prin care era invitat la audieri şi din care a aflat că are calitatea de suspect.

 Pe 30 decembrie 2014, anchetatorii au redeschis dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de şantaj, după ce fostul şef al statului a rămas fără imunitate. Asta după ce cercetările în acest dosar au fost suspendate de procurori până la finalizarea mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu.

Parchetul General anunţa, pe 18 aprilie 2014, că a dispus urmărirea penală pentru şantaj, în urma plângerii formulate de Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, la care a fost conexată şi sesizarea parlamentarilor, însă punerea în mişcare a acţiunii penale a fost suspendată, întrucât preşedintele avea imunitate.

Mai exact, anchetatorii au constatat că în această cauză există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel că a fost dispusă, prin ordonanţă, suspendarea urmăririi penale. Articolul 84, alineatul 2 din Constituţie prevede că „preşedintele României se bucură de imunitate”.

Această problemă a ajuns pe masa judecătorilor Curţii Consituţionale care au decis pe 13 noiembrie 2014 că suspendarea urmăririi penale a preşedintelui din motive de imunitate este constituţională, respingând excepţia ridicată în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a contestat decizia procurorilor privind plângerea sa referitoare la faptul că ar fi fost şantajată de Traian Băsescu.

Excepţia de neconstituţionalitate a vizat dispoziţiile articolului 312 alineatul 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora „suspendarea urmăririi penale se dispune şi în situaţia în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană”.

Băsescu despre Firea: „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei”

Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”.

 „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.

Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie”. „Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix”, a precizat Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe „senatoarea şantajistă” Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ţinut totodată să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.

Gabriela Firea a reacţionat pe 14 aprilie, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest „act flagrant de intimidare a unui senator”.

Firea preciza, într-o postare pe Facebook, că preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, în seara zilei de 13 aprilie, într-o emisiune televizată, „un mesaj fără niciun echivoc” legat de activitatea ei în Comisia Călăraşi.

„Aştept cu interes reacţiile instituţiilor statului şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest act flagrant de intimidare a unui senator al României!”, scria Gabriela Firea, pe Facebook.

Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului”.

Ulterior, senatorul PSD a depus, pe 16 aprilie 2014, la Parchetul General, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.

 În plus, 176 de parlamentari, în frunte cu Victor Ponta, Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea şi Ilie Sârbu, au semnat un denunţ de şantaj împotriva lui Traian Băsescu, depus pe 17 aprilie la Parchetul instanţei supreme.

 Premierul Victor Ponta a spus atunci că a semnat documentul şi a precizat că gestul este determinat de ameninţările pe care şeful statului le-a adus unui senator al României. Ponta a precizat că a fost primul care a semnat plângerea penală formulată pe numele lui Traian Băsescu.

 

 

 

Sursa: adevarul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here