Traian Băsescu a grațiat o femeie al cărei copil sugar a murit în timp ce ea își ispășea pedeapsa. Femeia mai are cinci copii acasă

Preşedintele Traian Băsescu a graţiat-o marţi pe Angela Lican, mamă a cinci copii, cel de-al şaselea decedând la vârsta de cinci luni, în timp ce femeia se afla în spatele gratiilor.

 

 

„Decizia domnului preşedinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Niciunul din copii nu merge la şcoală, iar familia are o situaţie materială precară, singurele venituri fiind alocaţiile copiilor şi ajutorul social. În prezent, doamna Angela Lican se află în executarea pedepsei, fiind încarcerată la Penitenciarul de Femei „Târgşor” (Târgşorul Nou, judeţul Prahova)“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

 

Angela Lican a primit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Potrivit comunicatului de presă, Angela Lican este mamă a cinci copii, cel de al şaselea decedând la vârsta de 5 luni, în timpul în care femeia era încarcerată. Niciunul din copii nu merge la şcoală, iar familia are o situaţie materială precară, singurele venituri fiind alocaţiile copiilor şi ajutorul social.

 

Graţierile lui Băsescu

Decretele de graţiere semnate în cele două mandate de Traian Băsescu pot fi numărate pe degete. Traian Basescu a graţiat, de două ori în acelaşi an, o avocată condamnată în două dosare penale pentru falsuri cu imobile naţionalizate. Nicoletei Constantin primise o pedeapsă de cinci ani şi două luni. Cea de-a doua graţiere a venit la scurt timp, imediat după ce Traian Băsescu a fost reales in funcţia de Preşedinte al Romaniei. Al doilea decret privea un rest de pedeapsă de un an de inchisoare rămas neexecutat într-un dosar in care era implicată tot Nicoleta Constantin.

 

În primul său mandat, şeful statului l-a mai graţiat pe Ion Draica, fost preşedinte al Clubului Sportiv Farul, din raţiuni de ordin medical. Băsescu a mai semnat decretele de graţiere a două bătrâne condamnate pentru tulburare de posesie. Diamanta Botezatu, în vârstă de 86 de ani, şi Ecaterina Macarie, de 66 de ani, aveau de săvârşit o pedeapsă de câte o lună.

 

În toamna aceluiaşi an, preşedintele a graţiat alte trei persoane: Constantin Alin Sadovec, un minor condamnat la doi ani pentru furt, Cristian Claudiu Popa, student condamnat pentru trafic de droguri, şi Radu Cristian Mezea, condamnat la 10 anid e închisoare pentru trafic de droguri.

 

În aprilie 2009, Constantin, un bătrân de 78 de ani din Iaşi, a fost eliberat după două luni de detenţie, iar Ion Truşcă, în vârstă de 80 de ani, a fost eliberat din Penitenciarul Târgu Jiu. Tot atunci a fost eliberată şi Angelica Pârvan, mamă a patru copii.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here