Inspectorul de la Urbanism cu vilă de 200.000 de euro pe malul lacului a mai dat o lovitură: un SUV nou-nouț a cărui preț de catalog depășește 50.000 de euro @ Autoturismul Ford Edge ST Line dispune de dotări și opțiuni care mai de care, însă rata la leasing ori prețul de achiziție nu este accesibil unui funcționar public cinstit @ Rata lunară pentru o astfel de mașină depășește leafa lui Florin Grierașu, inspector la Serviciul Urbanism în Primăria Iași @ Cum poate justifica un funcționar al Primăriei Iași, plătit cu 700 de euro pe lună, terenurile, vila de 400 de metri pătrați în Moara de Vânt și o mașină de top, pe care puțini oameni de afaceri și-o pot permite? @ Cum e sacul, și peticul! Primarul Mihai Chirica se confruntă cu o problemă similară: nu-și poate justifica averea
„Aroganță maximă” a unui inspector de la Urbanism în plin scandal al proprietăților imobiliare deținute de primarul Mihai Chirica. Pentru Florin Grierașu, inspector la Serviciul Urbanism în Primăria Iași, nu a contat faptul că în urmă cu o lună de zile, 7IAȘI a dezvăluit că acesta deține o vilă de 400 metri pătrați pe care nu a trecut-o în declarația de avere.
Grierașu sfidează tot, de la DNA și ANI până la logica bunului simț. Funcționarul de la Urbanism, plătit cu o leafă de aproximativ 3.600 lei pe lună, și-a tras un SUV Ford Edge nou-nouț. Prețul de achiziție a acestui autoturism depășește 50.000 de euro.
De unde atâția bani?
Ford Edge nu este o mașină pentru „poporul de rând”, confortul și dotările autotrismului fiind pe măsura prețului destul de piperat. Tapițerie de piele, pilot automat cu avertizare la coliziune, asistență la schimbarea benzilor, scaune și banchetă încălzite, navigație sau recunoaștere a semnelor rutiere, sunt doar câteva dintre dotările noului autoturism pe care îl conduce Florin Grierașu.
Aruncând o privire în declarația de avere a lui Florin Grierașu, ne dăm lesne seama că familia acestuia ar suporta cu greu ratele la SUV-ul Ford Edge, achiziționat în leasing. În 2018, Grierașu a avut un salariu lunar de aproximativ 3.600 lei, în vreme ce soția acestuia a avut o leafă de 2.700 lei. În plus, familia Grierașu a achiziționat două suprafețe de teren în zona Moara de Vânt și a ridicat și ditamai vila de 400 metri pătrați.
În 2016, soții Grierașu au contractat un credit de 60.000 lei, iar un an mai târziu a mai obținut un împrumut de la bancă tot de 60.000 lei. Pentru cele două suprafețe de teren, familia Grierașu a achitat aproximativ 20.000 de euro.
Palat de 200.000 de euro cu vedere la lac
În urmă cu o lună de zile, 7IAȘI dezvăluia că Florin Grierașu, simplu inspector la Urbanismul Primăriei Iași, și-a construit o vilă cu o suprafață de 398 metri pătrați, în Moara de Vânt, pe platoul de deasupra lacului Aroneanu. Însă, acest palat nu figurează în declarația de avere a funcționarului.
Autorizația de construire a vilei cu patru nivele și o suprafață desfășurată de 398 metri pătrați a fost emisă în luna noiembrie a anului 2017.
Clădirea este impunătoare și este supravegheată de camere video montate la limitele proprietății. De asemenea, aceasta dispune de sisteme de producere a energiei cu panouri fotovoltaice.
Luând în calcul prețurile minimale de pe piață de ridicare a unei construcții cu 400 de euro/metru pătrat, rezultă că vila valorează aproximativ 160.000 de euro. La această sumă se adaugă terenul, gardul și alte amenajări edilitare, care însumate ridică prețul aproximativ al proprietății la 200.000 de euro.
Grierașu nu mai răspunde
De unde bani pentru vilă și mașină? Aceasta este întrebarea firească pe care am vrut să o adresăm lui Florin Grierașu. Acesta nu a răspuns la apelurile telefonice ale reporterilor 7IAȘI. În urmă cu o lună de zile, acesta a spus: „Faceți o solicitare scrisă și vă voi răspunde. Nu sunt obligat să vă spun cu ce bani mi-am făcut casa”
Tudor LEAHU