Tragedie la Brașov. O tânără de 18 ani s-a aruncat de pe un bloc de zece etaje: are șanse mici de supraviețuire (VIDEO)

O tânără în vârstă de 18 ani s-a aruncat de la etajul al 10-lea al unui bloc din Braşov. Deocamdată nu se ştie motivul ce a determinat-o să recurgă la acest gest şocant.

 

Potrivit martorilor, fata ar fi petrecut câteva clipe lângă geam, după care s-ar fi aruncat în gol, de la etajul 10. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a fost alertat la 112, iar în scurt timp o ambulanță SMURD a ajuns la fața locului pentru a acorda primele îngrijiri medicale.

 

 

Victima a fost găsită de medici, în stare de inconștiență, iar mâna dreaptă i-a fost amputată. Pacienta a fost intubată și transportată de urgență la Spitalul Județean Brașov, stare critică. Potrivit medicilor, ea are şanse mici de supravieţuire.

 

Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz, pentru a vedea exact care a fost cauza producerii acestui incident nefericit, mai exact dacă fata s-a aruncat pe geam sau a fost un accident.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here