Tragedie în apropiere de Blaj: soț și soție, spulberați de o autoutilitară în timp ce se plimbau pe marginea drumului

Foto: Ziarul Unirea

Foto: Ziarul Unirea

Două persoane, soţ şi soţie, din Sâncel au murit sâmbătă seara într-un accident rutier produs la intrarea în localitate dinspre municipiul Blaj, aceştia fiind surprinşi în timp ce se deplasau pe marginea drumului de o autoutilitară care a părăsit partea carosabilă, relatează Agerpres.

 

Fost primar al comunei Sâncel, timp de două mandate, şi iniţiator şi coordonator al grupului folcloric „Sincelenii”, G.L. se plimba alături de soţia sa. Cei doi se aflau pe trotuar, în faţa primei case situate la intrarea în sat, la circa o sută de metri distanţă de locuinţa lor, când, din sens opus, pe DJ 107B, a venit o autoutilitară, care, din cauze care urmează să fie stabilite de anchetatori, a ieşit de pe şosea şi a ajuns în rigolă. De aici, maşina şi-a continuat parcursul pe trotuar, acroşând-o pe femeie şi strivindu-l pe bărbat.

 

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj SMURD, dar cele două victime au suferit multiple traumatisme, decedând, potrivit martorilor, imediat după impact.

 

Şoferul autoutilitarei, aparţinând unei firme din judeţul Alba, a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice. Acesta a susţinut că i-ar fi explodat un pneu. În autoutilitară se mai afla un pasager.

 

Poliţia a demarat o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

 

(Sursa: HotNews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here