Avionul EgyptAir a aterizat de urgenţă de cel puţin trei ori înainte de a se prăbuşi

Avionul companiei „EgyptAir” a fost nevoit să se întoarcă din drum şi să aterizeze de urgenţă, de cel puţin trei ori în ultimele 24 de ore, dinaintea prăbuşirii în Marea Mediterană. Dezvăluirile au fost făcute de presa din Franţa.

 

Sursa mai precizează că, aeronava efectuase şase zboruri, iar între escale, sistemul de alertă a semnalat o problemă la bord. Aparatul de zbor a fost supus verificărilor, dar acestea au arătat un rezultat negativ. Totodată, piloții ar fi transmis informații privind creșterea temperaturii la bordul avionului.

 

Între timp, marina militară a confirmat faptul că o navă franceză a recepționat un semnal emis de o cutie neagră a aparatului de zbor. Echipele de căutare mai au la dispoziţie două săptămâni pentru a găsi cutiile negre, până când bateriile acestor dispozitive se vor descarca şi nu vor mai emite semnale.

 

Cursa „EgyptAir”, care efectua zborul Paris – Cairo, s-a prăbuşit în marea Mediterană în data 19 mai, cu 66 de oameni l-a bord.

 

 

(Sursa: publika.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here