TOP 10 “CELE MAI INFLUENTE FEMEI DIN INDUSTRIA VINULUI ROMANESC”

1. Aurelia Visinescu– doamna “Feteasca Neagra”

“Când am intrat eu în domeniul vinului erau foarte puţine femei, acum interesul este în creştere“, spune Aurelia , antreprenoarea care a dezvoltat afacerea Domeniile Săhăteni şi este cea mai cunoscută femeie oenolog din România. În plus, pe ansamblu, numărul femeilor în domeniu este în creştere, fiind prezente în toate ramurile industriei vinurilor, de la laboratoare până în departamentele de marketing şi vânzări.

2. Mihaela Tyrel de Poix, proprietara SERVE

Spune că i se pare surprinzător că industria vinului este, încă, percepută ca un domeniu al bărbaţilor; „cred că pe ansamblu raportul este de unu la unu“.

Din punctul său de vedere sunt argumente suficiente pentru ca lumea vinului să fie în egală măsură a bărbaţilor şi a femeilor, de vreme ce peste 70% dintre cumpărătorii de vin din Europa sunt femei, „cel mai adesea ele aleg şi la restaurant şi, în plus, sunt mai bune de-gustătoare decât bărbaţii pentru că au gustul şi mirosul mai fine“. Iar numărul mare al doamnelor din domeniul vinului nu face decât confirme, arată Mihaela Tyrel de Poix, că „este un domeniu la fel de potrivit pentru femei şi pentru bărbaţi. Şi nici nu suntem în competiţie“.

3. Marinela Vasilica Ardelean 

Are o carieră internațională ca specialistă în strategia vînzării de vinuri, fiind în același timp degustătoare de vinuri și vinuri spumante pentru concursuri și ghiduri internaționale. A absolvit mai multe cursuri și înalte școli în domeniu în Italia, Franța și China. Este profesoară la Italian Chef Academy din Roma, iar în 2014 a primit titluri precum Cel mai bun somelier din România și Dame Chevalier des Coteaux du Champagne în Franța. Cu un termen care nu e folosit în limba română, în esență, am putea spune că este critic de vin. Autoare a unui ghid al vinurilor românești și a unei cărți în care sînt asociate vinuri românești cu preparate culinare italiene, e preocupată de prezentul și viitorul vinurilor noastre.

4.Loredana Lunguproprietar crama Hermeziu

“Am început treptat să învăţ absolut totul despre vie şi problemele ei. Multă lume mă invidia pentru ambiţia mea şi mă vorbea pe la spate, dar nu le dădeam atenţie. Vorba aia, când n-ajungi la struguri, spui că sunt acri! Şi, uite-aşa, dacă înainte nu ştiam nici măcar o boabă de Sauvignon, acum am devenit expertă în viticultură. Vorbesc curent trei – patru limbi de circulaţie internaţională, graţie serilor petrecute în cramă până târziu, când toate limbile se dezlegau sub butoaiele reci şi umede. De aia spun, crama este un loc mistic.” 

Absolventă de Drept, notar – frumoasă și deșteaptă – tânăra de numai 30 de ani Loredana nu doar completează, astfel, galeria de portrete ale noii generații de oameni de afaceri care au preluat în administrare afacerile cu vin inițiate de părinții lor, dar le si duc mai departe cu multa inteligenta administrative.

https://vinul.ro/fiica-familiei-lungu-da-o-noua-viata-domeniilor-negruzzi-zi-le-loredana.html

5.Livia Garboiu- proprietar crama Garboiu

„Fiind o afacere de familie, întotdeauna am considerat că e normal să rămân în zona asta”, începe povestea Liviei Gîrboiu, cea care a preluat de aproape şase ani conducerea cramei care poartă numele familiei. „Cumva, ştii că tot timpul am simţit că menirea mea este să continui investiţia tatălui meu, să îmi aduc cât mai mult aportul în cadrul afacerii de familie. Noi tot timpul ne-am direcţionat resursele către afaceri care implicau cultivarea pământului. Aşa am ajuns la viticultură”, explică ea arătând înspre nişte grafice. „Studiile mele sunt în economie. Relaţii economice internaţionale şi marketing. Mă pregăteam cumva pentru a ajunge în această postură. Conducerea unei crame îmbină utilizarea la parametrii maximi de eficienţă a unor utilaje moderne cu angajarea şi formarea unor specialişti. Dar elementul care diferenţiază această afacere de restul este pasiunea”

http://www.puterea.ro/special/la-29-de-ani-o-tanara-din-vrancea-conduce-un-imperiu-al-vinului-povestea-liviei-girboiu-managerul-unui-brand-de-6-milioane-de-euro-112812.html

6. Baron Ileana Krip- proprietar crama Stirbey

Doamna baron Ileana Kripp, şi soţul dânsei, baronul Jakob Kripp, au reuşit admirabil reînvie tradiţia şi istoria viticolă a familiei, şi datorită cunoştinţelor familiei Kripp din Tirol, proprietară de 500 de ani a unei podgorii în nordul Italiei.

„Sunt Ileana Kripp, născută Costinescu ṣi vin din familiile Costinescu, Brătianu, dar ṣi Ştirbey-Bibescu”. Aṣa începe povestirea urmaṣei unor familii princiare ale României. Pare simplu, dar în vremea lui Gheorghiu Dej nu era deloc simplu ai „la dosar” aceste nume! S-a născut pe când părinṭii săi erau cu domiciliu obligatoriu la Sinaia, a făcut ṣcoală în Bucureṣti, iar la 15 ani a reuṣit plece din ṭară cu ajutorul savantului Henri Coandă.

Acum este soṭia baronului von Kripp ṣi vine adesea cu familia la Drăgăṣani unde produce vinuri de o excelentă calitate, din soiuri de vie româneṣti, reabilitate. Istoria vieṭii ṣi a familiei sale o prezintă simplu, fără emfază ṣi fără părtinire, într-un interviu acordat lui Octavian Silivestru pentru Arhiva de istorie orală, în 2016.

http://www.rador.ro/2016/05/21/ileana-costinescu-kripp-o-stranepoata-de-domnitori/

7. Anca Maria Vladoi- proprietar si oenolog Crama Domeniul Vladoi

Domeniul Vlădoi a apărut ca firmă în anul 2005. Însă vinul lui Vlădoi a   astâmpărat setea multor generaţii de dobrogeni, din Siminoc şi nu numai. Pentru că familia Vlădoi face vin în zona Murfatlarului încă din perioada interbelică, atunci când, împreună cu alte familii din Drăgăşani, bunicul Niculae a înfiinţat satul Siminoc şi a pus bazele primei plantaţii de vie. Cu soiuri nobile, dar şi hibride, însă toate aduse de pe Dealul Oltului sau din alte zone din jurul Drăgăşanilor. Familia nu a renunţat facă vin nici după cooperativizare, folosind strugurii produşi în rândurile din curtea casei. Chiar şi Ion, deşi licenţiat în Studii Economice, la Craiova, iar apoi în Drept şi Administraţie Publică la Constanţa, a învăţat să facă vin. Şi nu i-a părut rău. Pentru că, după 1989, familia Vlădoi a redobândit via de aproape 19 hectare care aparţinuse bunicului. O vie îmbătrânită şi vlăguită, ca mai toate viile obligate realizeze planul cincinal în patru ani şi jumătate, dacă nu mai puţin. Chiar şi aşa, via producea, iar din 1995 familia Vlădoi a început să vinifice în crama proprie. Una nu foarte mare şi cu o dotare nu tocmai spectaculoasă. Via bătrână şi crama slab dotată au fost şi motivele pentru care, în anul 2005, Ion Vlădoi a decis înfiinţeze SC Domeniul Vlădoi SRL.

https://vinul.ro/gena-dragasaniului-in-inima-murfatlarului.html

8. Luminita Tsakis- director national de vanzari crama Oprisor

De 9 ani face lucruri bune la crama Oprisor, aducand vinurile in prim planul consumatorului roman.

Manager de top in Romania, cu viziune si strategie de echipa, bun comunicator,  transmite bine informatia, productiva si orientata spre rezultate, da forta echipei ca un bun antrenor. Viziunea ei moderna mentine brandul in varful ierarhiei.

 

9.Anne Marie Rosenberg- proprietar si oenolog la Clos des Colombes

Anne Marie Rosenberg are stramosi romani si, dupa cesi-a facut un nume in domeniul vinului, a venit in Romania pentru a-si deschide o afacere. Vazuta de pe geamul autobuzului, proprietatea aflata la un kilometru de Olimp a cucerit-o din prima clipa. Acum Clos des Colombes adaposteste podgoria, crama si un restaurant frantuzesc. Un hotel si un spa sunt urmatoarele pe lista.

Am stiut dintotdeauna, undeva in adancul sufletului, ca voi veni in Romania. Prima oara am vrut sa fac o calatorie aici acum multi ani. Din pacate, date fiind originile mele evreiesti din Romania si faptul ca familia mea nu mai avea membri ramasi in tara…am fost descurajata in acest demers de catre parintii meu. Dupa aceea viata, studiile, primul job, si nasterea fiului meu au facut in asa fel incat sa nu mai ajung aici.


Dupa Revolutie am avut din nou aceasta idee –sa vin in Romania- dar mi s-a parut putin indecent sa vin atat de rapid dupa desfasurarea revolutiei si sa descopar ororile intamplate. Am hotarat, din nou, sa astept.


Am plecat apoi sa lucrez in Atlanta, ca directoare a unei podgorii si al unei mici crame iar la intoarcere am simtit ca momentul acela venise: trebuia sa vin in Romania si atunci am facut asta, am stiut si am simtit ca trebuie sa imi ascult acea voce interioara.

https://www.feminis.ro/parfum-de-vin-si-gust-de-afacere-de-succes-clos-des-colombes_2435.html

 

10. Raluca Bauer- proprietar crama Bauer

 

Fondată în 2012, Crama Bauer este situată în Drăgăşani, judeţul Vâlcea, în inima Podgoriei Drăgăşani, zonă viticolă Oltenia.

Noua cramă este concepută pentru a permite vinificarea unor cantitaţi mici de struguri, din soiuri rare sau nedescoperite încă de iubitorii de vinuri, culese de pe parcele vechi, bine îngrijite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here