DNA – Structura Centrală anchetează înțelegerea Chirica – Alexe, la mijloc fiind vorba de fapte ce privesc traficul de influență @ Audierile au loc la Iași, dar se desfășoară sub coordonarea unui procuror al DNA București @ Funcționari ai Primăriei Iași, dar și consilieri locali sunt programați la audieri conform unui calendar și vor „da cu subsemnatul” în zilele care urmează @ 7IAȘI publică în exclusivitate documente despre scandalosul schimb de terenuri care a pecetluit transferul lui Chirica la PNL @ Deși au trecut trei luni de la parafarea schimbului, Primăria Iași nu a făcut nimic cu terenul de la Eternitate, semn că necesitatea a fost un pretext inventat @ Astăzi pe terenul de lângă cimitir zac un grătar și o băncuță de la petrecerea de adio @ În schimb, pentru terenul din Cicoarei, dezvoltatorul se mișcă altfel: „certificat de urbanism pentru apartamente și birouri” @ Primăria Iași a cedat firmei G&R Imobiliar Group un teren de peste 3.300 mp lângă Spitalul Arcadia, cu deschidere la drum și cu acces la toate utilitățile, în schimbul unui teren de 1.200 mp, aflat într-o fundătură de lângă Cimitirul Eternitatea fără posibiliate de acces auto și la care abia poți ajunge cu pasul @ Terenul a ajuns la la fiul unui baron local al PNL, Bogdan Niță, beizadeaua primarului din Miroslava @ Ca să justifice schimbul de terenuri și extinderea cimitirului, Primăria Iași a întocmit documente în care vorbește despre dublarea numărului de decese @ Statisticile oficiale valabile pentru municipiul Iași îl contrazic pe Chirica: în 2019 au fost înregistrate cu 205 mai puține decese decât în 2018 @ Referatul privind creșterea numărului de decese este întocmit de către arhitectul șef @ Cimitirele aparțin de Servicii Publice SA, firmă a Primăriei Iași care nu a depus vreun act pentru susținerea acestei hotărâri @ Svchimbul de terenuri a fot respins în trei ședințe consecutive @ A patra oară, după ce patronul G&R Imobiliar Group SRL s-a întâlnit cu Costel Alexe, consilierii liberali s-au răzgândit și au aprobat schimbul de terenuri @ Acuzația: trafic de influență!
Cel mai scandalos schimb de terenuri aprobat în mandatul administrației Chirica se bazează pe informații falsificate de către Primăria Iași, toate acestea demontate de către 7IAȘI cu informații și documente incontestabile.
DNA a intrat pe fir. Ancheta este coordonată de către procurori din structura centrală, la Iași fiind efectuate zeci de audieri, conform unui calendar stabilit anterior. Astfel, cu „subsemnatul” vor da atât funcționari ai Primăriei Iași cât și consilieri locali.
Vizat de anchetă este schimbul dintre Consiliul Local și firma G&R Imobiliar Group, prin care primăria a cedat un teren de 3.300 mp lângă spitalul Arcadia pentru un teren de 1.200 mp, într-o fundătură lângă Cimitirul Eternitatea.
Primăria: de două ori mai multe decese. Realitatea: numărul de decese a scăzut, cu 205
Proiectul a fost respins de trei ori din cauza consilierilor locali ai PNL, care au votat cot la cot împotrivă. A patra oară, câțiva liberali s-au răzgândit și au votat pentru. Nimic, întâmplător. Șeful PNL Iași, Costel Alexe, s-a întâlnit la cafeneaua Madison cu patronul G&R Imobiliar Group SRL.
După aprobarea schimbului de terenuri, fiul lui Dan Niță, primarul liberal din Miroslava, intră oficial în firmă. De altfel, numele acestuia, Bogdan Niță, apare și în contractul de schimb.
Pentru a suține acest schimb de terenuri, Primăria Iași a falsificat inclusiv date demografice. Astfel, în notele de fundamentare semnate fie de către arhitectul șef, Alexandru Mustiață, ori de către șefa GIS, Paula Fânaru, se vrobește despre o creștere a numărului de decese care ar fi determinat creșterea numărului de cereri în cimitire.
Datele statistice contrazic referatele întocmite de către municipalitatea ieșeană. Astfewl, deși se vorbește despre o dublare a numărului de decese, în realitate, lucrurile stau taman invers. Astfel, în 2019, au fost înregistrate cu 205 decese mai puține decât în 2018. Mai precis, vorbim despre 5.448 decese în 2018, față de 5.243 decese în 2019.
Traficul de influență, filmat!
7IAȘI a prezentat în edițiile anterioare o întregsitrare în care patronul G&r Imobiliare SRL a stat la masă cu ministrul Costel Alexe și cu finul acestuia după ce hotărârea privind schimbul de terenuri fusese aprobată.
Nu au vrut, dar au dat-o pe față! La scurt timp, 50 la sută din acțiunile firmei au fost preluatre de către Bogdan Niță, fiul primarului din Miroslava, Dan Niță.
Acum vorbesc, actele!
Tudor LEAHU
Leahu , nu te plac neaparat dar bine ca e cineva care le mai da peste nas astora .
Faceti proiect/petitie sa anuleze toate schimburile de teren din mandatul Chirica si sa le interzica pe viitor ! Noi va sustinem !