Tirul sportiv revine la Iași în luna noiembrie

Participare record de sportivi din mai multe țări. Iașul redevine Capitala tirului sportiv românesc.

În perioada 16 – 19 noiembrie se vor desfășura la Iași Campionatele internaționale de tir sportiv ale României. Concursul va fi organizat de clubul sportiv Omega Tehnoton Iași în parteneriat cu Federația Română de tir sportiv.

Vor participa aproximativ 200 de sportivi și antrenori din Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova și România. Aceștia se întrec în bine cunoscutele probe de pistol și pușcă aer comprimat 10 metri. Grand Prix-ul de tir se va disputa concomitent cu etapa din cadrul
Campionatului Național în Poligonul sportiv Omega Tehnoton din Iași (bulevardul Virgil Săhleanu, nr. 43), una dintre cele mai moderne arene de tir sportiv din țara noastră.

Suntem onorați că putem organiza și în acest an tradiționala competiție de tir sportiv de la Iași. Se anunță deja o participare record de sportivi din mai multe țări. Beneficiem de cea mai modernă bază sportivă din România și acesta este unul dintre motivele pentru care concursul reunește sportivi de mare valoare. Am încredere că ieșenii vor veni să savureze un spectacol unic, cu momente de maximă concetrare și precizie.” a declarat senatorul Maricel Popa, președintele CS Omega Tehnoton Iași.

Iașul a dat României, în 2012, un campion olimpic la tir sportiv. Alin Moldoveanu a fost medaliat cu aur la Olimpiada de la Londra, în proba de pușcă aer comprimat, pe distanța de 10 metri. De asemenea, directorul competiției de la Iași, Sorin Babii este multiplu campion olimpic, mondial și european. În vasta sa carieră sportivă a participat la 6 olimpiade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here