Tinerii din județul Iași vor beneficia în 2016 de un fond specific pentru activități de tineret

FOTO: Adevărul
Consiliul Județean Iași a adoptat astăzi, 29 ianuarie, bugetul județului pe anul 2016. Astfel, la solicitarea Consiliului Tineretului din România, prin monitorul local Mircea Meriacri, a fost prevăzut un fond pentru activitățile de tineret în cuantum de 200.000 lei.

Acest lucru s-a întâmplat și cu susținerea Ministerului Tineretului și Sportului care, prin Secretarul de Stat, a solicitat tuturor Prefecților să asigure respectarea ”Legii Tinerilor”. Așadar, Consiliul Județean Iași a înțeles să respecte dispozițiile legii nr. 350/2006, care obligă autoritățile locale să acorde finanțare pentru activitățile de tineret.

 

Articolul 28

(1) Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ constituie anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităţilor de tineret.

(2) Fondul destinat activităţilor de tineret prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru finanţarea activităţii de tineret a structurilor neguvernamentale de utilitate publică de şi pentru tineret, precum şi a unor activităţi de tineret de interes local, stabilite prin consultarea fundaţiilor judeţene pentru tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale de tineret şi pentru tineret de pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective.

 

„Adoptarea bugetului județean cu includerea fondului de tineret este o victorie a societății civile. Ne bucurăm că partidele politice au lăsat orgoliile la o parte și au votat un fond special pentru activitățile de tineret.” a declarat Mircea Meriacri, monitor local din partea Consiliului Tineretului din România.

 

Consiliul Tineretului din România mai solicită Consiliului Județean o invitație la dialog pentru crearea unui consiliu consultativ pentru probleme de tineret, astfel încât acesta să dezbată metodologia de finanțare a acestor activități.

 

Această acțiune face parte din proiectul Tineri pentru democrație: transparență și bună guvernare în alocarea și gestionarea fondurilor publice pentru tineret la nivelul autorităților locale, proiect implementat de Centrul pentru Politici Educaționale, în parteneriat cu Consiliul Tineretului din România și Societatea Academică din România. http://tineripentrudemocratie.cpedu.ro/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here