Tiger Woods s-a retras din turneul de la Dubai din cauza durerilor de spate – Stiri pe surse

Americanul Tiger Woods, fostul număr unu mondial în golful profesionist, s-a retras din turneul Dubai Desert Clasic, înaintea celui de-al doilea său tur, din cauza unei probleme la spate, au anunțat organizatorii competiției, citați de agenția Reuters.

Woods, câștigătorul a 14 campionate majore, se află acum doar pe locul 666 în lume, după o lungă perioadă de inactivitate, ca urmare a unei intervenții chirurgicale la spate. El a participat anul acesta pentru a opta oară la turneul de la Dubai, pe care l-a câștigat de două ori până acum, anunță Agerpres.

Citește și: Celebrul Magic Johnson revine la Los Angeles Lakers

În vârstă de 41 ani, Tiger Woods a realizat venituri totale în valoare de 1,4 miliarde dolari în cursul carierei sale de jucător profesionist de golf (începută în 1996), din prime, sponsorizări și alte activități, conform revistei americane Forbes.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here