The Guardian: Moartea unei românce în Marea Britanie redeschide discuţiile privind acţiunile pentru combaterea prostituţiei. "Legislaţia este depăşită"

Moartea unei românce care practica prostituţia în Marea Britanie a redeschis recent subiectul sensibil privind acţiunile Poliţiei engleze, menite să combată dezvoltarea „industriei sexului”. Pornind de la faptul că Mariana Popa a fost ucisă în plină stradă, fiind a 138-a femeie care şi-a pierdut viaţa în astfel de condiţii (începând cu anul 1990), cotidianul „The Guardian” a publicat o amplă analiză în care arată că acest caz „ridică noi întrebări legate de felul în care Poliţia abordează situaţia”.
 

 

„Operaţiunile prin care se încearcă o controlare a pieţei sunt contraproducţive şi de cele mai multe ori pun în pericol vieţile femeilor. Legislaţia este depăşită”, se arată în material, citaţi fiind chiar doi dintre liderii Poliţiei engleze.

Chris Armitt, asistent-şef la Poliţia din Merseyside, a solicitat recent revizuirea tacticilor şi strategiilor aplicate de forţele de ordine în combaterea prostituţiei. Acesta a subliniat că metodele „violente” nu fac altceva decât să crească şi mai mult pericolul la care sunt expuse femeile care sunt plătite pentru a întreţine relaţii intime.

 

O opinie similară a exprimat şi Martin Hewitt, reprezentant al Association of Chief police Officers: „Avem tot felul de acţiuni contradictorii”, a declarat acesta. „Pe de-o parte, stăm alături de aceste prostituate şi le cerem să aibă încredere în noi şi să ne ofere informaţii. De cealaltă parte însă, organizăm numeroase razii în forţă. Cu toţii trebuie să lucrăm ţinând cont de o legislaţie depăşită”, a adăugat el.

În noaptea în care Mariana Popa a fost ucisă, femeia ar fi lucrat până târziu tocmai pentru a plăti o amendă aplicată de poliţişti tocmai în cadrul unei campanii destinate combaterii prostituţiei. Mai mult, deşi femeile care practică prostituţia stau pe stradă în grupuri pentru a evita abuzurile, românca fusese nevoită să stea izolată din cauza unei razii efectuate de autorităţi.

„În timpul operaţiunii, femeile au fugit de poliţie şi s-au ascuns în spatele maşinilor parcate”, a povestit Georgiana Perry, de la asociaţa „Open Doors”. „Am văzut femei care şi-au scos pantofii din picioare pentru a putea fugi mai repede de Poliţie”, a mai spus ea.

De altfel, Monica Abdala, fondatoarea „Redbridge Street Pastors”, a sugerat că şi Poliţia poartă o parte a vinei morţii femeii. „Poliţia patrula în permanenţă în zona respectivă, iar asta a fost unul dintre lucrurile care au influeţat ceea ce i s-a întâmplat Marianei. Nu este de ajutor atunci când poliţiştii organizează operaţiuni, arestând femei, arestând bărbaţi. Asta face doar ca femeile să se ducă în alte zone, ba chiar le face să fie obligate să lucreze mai mult. Ele trebuie să meargă pe străzi pe care nu există camere de supraveghere”, a explicat Abdala.

Aceasta a adăugat că, potrivit datelor pe care organizaţia sa le are, peste 200 de femei implicate în „industria sexului” au fost agresate pe parcursul anului trecut.

 

Situaţia este cu atât mai controversată cu cât, la aproape două luni de la crima menţionată anterior, o altă prostituată originară din România a fost bătută pe stradă. Femeia a primit îngrijiri medicale, apoi a fost trimisă înapoi în ţară, însă nicio plângere nu a fost înregistrată.

„Ştiu cel puţin trei cazuri în care femeile care practică prostituţia au încercat să depună plângeri împotriva celor care le-au abuzat, însă poliţiştii de la secţie le-au spus: <Este problema ta, la ce te aşteptai?>”, a povestit Perry.

Pe de altă parte, un program ce permite depunerea de plângeri anonime de către persoanele abuzate, provenite din „industria sexului” a înregistrat peste 400 de astfel cazuri într-un singur an. Dintre acestea, în Londra au fost reclamate 84 de incidente, printre care 25 de abuzuri sexuale şi 14 violuri.

 

Şi totuşi, arată „The Guardian”, în concluzie, autorităţile „rămân total intransigente în ceea ce priveşte această problemă, insistând că nu are niciun plan pentru revizuirea legilor prostituţiei”.

 

Sursa: gandul.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here