Teroriști afiliați Al Qaida amenință SUA, Canada și Marea Britanie cu atentate la mall-uri

Organizaţia teroristă Al-Shabaab, activă în Somalia şi Kenya şi afiliată reţelei teroriste Al-Qaida, le cere islamiştilor, într-o înregistrare video, să comită atentate în malluri din Marea Britanie, Statele Unite şi Canada.

 

În videoclipul propagandistic, organizaţia teroristă Al-Shabaab (Tinerii Mujahedini) aminteşte de atacurile armate comise în septembrie 2013 într-un centru comercial din Nairobi (Kenya), potrivit CNN.

 

Gruparea teroristă cere comiterea de atacuri similare în centre comerciale din Marea Britanie, Statele Unite şi Canada. Al-Shabaab a prezentat o listă a mallurilor din cele trei ţări care ar urma să fie vizate de atentate.

 

Printre centrele comerciale vizate se numără, potrivit ABC News, „Mall of America”, din Bloomington (statul Minnesota). Compania Mall of America a anunţat că a intensificat măsurile de securitate.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here