Terifiant! Copii bătuți cu sălbăticie într-un centru pentru elevi cu dizabilități din Craiova: dinți scoși, fețe tumefiate, capete sparte

Doi elevi cu diazabilități aflaţi în grija angajaţilor din cadrul Şcolii ”Sf. Mina” din Craiova au fost bătuţi, unul dintre ei având capul spart, iar celălalt – dinţii, din cauza loviturilor primite. Imagini cu fețele tumefiate ale copiilor au ajuns, zilele trecute, şi la reprezentanţii Protecţiei Copilului Dolj, care au deschis o anchetă.

 

Copii sunt cazați la Şcoala Gimnazială Specială „Sf. Mina“ din Craiova, în regim de internat, și se pare că au fost bătuți de un al copil de acolo. „Copiii se bat unii cu alţii cu bestialitate în internatul Şcolii «Sf. Mina». Dovezile sunt recente: dinte spart, ochi vânăt, cap spart… Personalul a sesizat directoarea şcolii în repetate rânduri în legătură cu aceste violenţe, însă aceasta nu a luat nici o măsură să nu se mai întâmple astfel de lucruri”, se precizează în sesizarea făcută în presă.

 

 

Conducerea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dolj susţine că nu ştia de incident. ”Nu am fost anunţat despre gravitatea unor astfel de fapte, de acte de o asemenea violenţă. Acum, că am intrat în posesia fotografiilor, vom anunţa organele abilitate, iar în limita în care ne permite legea vom demara o anchetă pe drepturile copilului la această unitate şcolară. Vom anunţa şi alte instituţii abilitate în control, AJPIS, Avocatul Poporului, ISJ Dolj”, a spus Florin Stancu, director DGASPC Dolj.

 

În internat se află în acest moment 68 de copii şi tineri, cu vârste cuprinse între trei şi 20 de ani, cu tulburări de comportament, autism, deficienţă moderată, handicap locomotor.

 

Un caz asemănător s-a petrecut în urmă cu o săptămână, la un alt centru de plasament din Craiova. Atunci un copil în vârstă de zece ani, cu handicap, a fost lovit de un instructor pentru că nu a vrut să doarmă. Acesta a fost cel de-al treilea caz de acest fel în mai puțin de doi ani.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here