Temperaturile cresc uşor, dar doar pentru scurt timp Când se întorc ninsorile şi gerul în Moldova

Vremea se încălzeşte astăzi, iar temperaturile vor trece şi de 0 grade în unele zone. La amiază vor fi temperaturi cuprinse între minus 7 grade în depresiuni şi cel mult 5 grade în dealurile Moldovei şi ale Munteniei, transmite Digi 24.

Norii vor fi destul de puţini şi doar izolat va ninge slab, la începutul zilei în sud-est, iar spre seară posibil şi prin Maramureş. Vântul nu va ieşi în evidenţă, iar în zonele joase ceaţa matinală se va risipi treptat.

 

Temperaturile cresc azi şi la munte, deşi norii vor domina peisajul. Şansele de ninsoare vor fi mici, iar pe creste vântul prinde putere din când în când. La amiază, valorile termice vor atinge plus 2 grade prin masivele sudice. În schimb stratul de zăpada rămâne consistent în toate staţiunile.

La sfârşitul acestei săptămâni temperaturile vor fi apropiate de cele normale, iar precipitaţiile vor prefera mai ales jumătatea de nord a ţării. Vor fi ninsori, dar trecător şi lapoviţă sau ploi.

 

Luni vremea se va răci din nou şi va ninge prin vest, centru şi nord, iar marţi noaptea gerul se întoarce prin Ardeal şi Moldova.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here