Teatrologie made in Iași

Lavinia Lazăr, master în management și antreprenoriat artistic, și Ivona Lucan, doctorandă în teatru cu o lucrare despre teatrul independent, vorbesc despre ce presupune profesia de teatrolog. Ambele au terminat Facultatea ieșeană de Teatru. Interviul de mai jos constituie un fragment din emisiunea „Scena” de pe postul Apollonia Tv (C.C.)

Călin Ciobotari: Lavinia, Ivona, cum vă simțiți în postura de teatroloage?

Lavinia Lazăr: La început, mă simțeam ca într-un fel de sectă pentru că eram în minoritate, însă, pe parcursul studiilor am început să mă adaptez ușor, ușor și să mă împrietenesc și cu ceilalți colegi de la celelalte specializări.

C.C.: Este important pentru teatrolog să adere la grup sau el trebuie să rămână în exteriorul grupului?

Ivona Lucan: În perioada facultății, am încercat pe cât posibil să mă implic în toate activitățile colegilor mei. Inclusiv, le ceream profesorilor permisiunea de a participa la cursurile de vorbire scenică, ba chiar ca exercițiu, am și jucat într-un examen de regie, în anul I. Era pe tema mecanismului comic în Titanic Vals, Tudor Mușatescu.

C.C.: Mergi pe principiul că nimic din ce este teatral nu trebuie să-ți rămână străin…

1. L.: Exact. Teatrologul trebuie să fie și în afara grupului, în sensul că e bine să nu lege prietenii cu actorii, adică colaborăm prin mijloacele pe care ne leagă, dar fiecare trebuie să-și vadă de treburile pe care le are de făcut.

Teatrologul ca opera aperta

C.C.: Cum putem defini termenul de teatrolog? Impune acest termen definiții personale?

Lavinia Lazăr: Un teatrolog nu rămâne doar un cercetător care se axează doar pe parte teoretică, el trebuie să se implice foarte mult în organizarea evenimentelor teatrale, în organizarea festivalurilor, poate deveni și asistent de regie, de fapt, e important să fie un martor activ în ceea ce privește conceperea, realizarea și nașterea unui act artistic. Până la urmă, să fie în legătură permanentă cu echipele artistice.

Ivona Lucan: Teatrologia, conform definiției din DEX, este o știință. Ea înglobează lucruri foarte întinse. Un teatrolog trebuie să fie un fel de opera aperta care să știe tot ce ține de fenomenul teatral și totodată să fie cât mai activ.

C.C.: Aveți modele care împlinesc sensurile astea pe care le spuneți voi?

1. L.: Eu o admir mult pe doamna Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului ieșean „Luceafărul”, selecționerul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași. Teatrologul despre care discut, cunoaște foarte bine legile scrise și nescrise ale teatrului. Este genul de teatrolog care se manifestă pe ambele direcții ale termenului, adică și critic de teatru și manager teatral.
2. L.: Tot doamna Oltița Cîntec.
3. L.: Mai este și Cristina Modreanu care este responsabilă pentru revista Scena și scrie critică de teatru…
4. L.: Sau Iulia Popovici care, printre altele, a scris mult, bine și util despre teatrul independent.

Teatrologul, util sau necesar?

C.C.: Are nevoie cu adevărat teatrul de teatrolog sau e un moft?

I.L.: Bună întrebare. Mi se întâmplă des să mi se spună: „Ce nevoie este de teatrolog? Care este scopul vostru?”. Mulți ne privesc ca pe niște extratereștri. Eu cred că nu au curajul să recunoască că un teatrolog este util.

C.C.: Util sau necesar?

1. L.: Este necesar, deși, în ziua de astăzi, teatrologul nu mai are reputația și forța pe care o avea cândva, adică, s-a diminuat acest rol, dar cred în continuare că este nevoie de prezența teatrologului.

C.C.: El trebuie să fie angajatul unui teatru?

1. L.: Cred că poate fi un ajutor și un sprijin de nădejde și în partea teatrului independent. Să devină un colaborator și un organizator de evenimente teatrale și din acest sector.

C.C.: Să ne gândim acum și la cardul teatrologului. Cum se descurcă el? Din ce trăiește?

1. L.: Din iluzii, din aer și… dintr-un alt serviciu.
2. L.: La noi, situația este mai delicată. Colegii de la actorie se plâng că nu se scot posturi, dar la teatrologi sunt și mai rare ocaziile. Un teatrolog poate lucra ca secretar literar, PR, organizator de Festivaluri... De pildă, chiar și angajații de la agențiile teatrale trebuie să fie foarte bine documentați (sau ar trebui) în ceea ce privește oferirea informațiilor despre spectacolul respectiv.

C.C.: Lavinia, de unde face bani un teatrolog?

1. L.: Eu m-am îndreptat mai mult spre partea de mass-media, de jurnalism, de practică pe teren. În timpul masterului, am avut șansa de a avea funcția de reporter de televiziune pe o platformă online, unde realizam și interviuri video cu diverse persoane din mai multe domenii. Îmi plăceau întâlnirile de acolo, ținând cont că interviurile, știrile și articolele pe care le realizam erau din sectoare diferite: sociale, economice, administrative, culturale și asta mă scotea din zona de confort.

C.C.:  Ești una dintre cele mai sociabile persoane pe care le cunosc…

1. L.: Da. Sunt dependentă de contacte, de întâlniri.

C.C.: Te ajută sau te încurcă sociabilitatea asta?

1. L.: De-a lungul experiențelor cu oamenii, am deprins să învăț de la fiecare persoană câte ceva. Mă maturizează orice experiență de acest fel. Oricum, eu cred că sunt mai mult direcționată pe partea de mass-media.

C.C.: Crezi cu adevărat în jurnalism sau ești pregătită pentru o variantă secundă?

1. L.: Sunt pregătită! Îmi plac provocările și situațiile în care mi se cere să mă adaptez.

C.C.: Voi cum ați ajuns în povestea asta, cu teatru? La tine, Ivona, lucrurile par mai raționale, de vreme ce ai terminat un liceu de artă…

1. L.: Da, par că au avut continuitate. Când am terminat gimnaziul, inițial, voiam să merg pe partea de filologie, dar mi-a picat în mână o broșură cu Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă” din Iași și am văzut secția Arta Actorului. Oricum, eram în „faimoasele” trupe de teatru ale școlii, ca mulți alții. Fiind o fire introvertită, mi-am dat seama că această secție mă poate ajuta să mă pot exprima liber, să-mi susțin și să-mi argumentez părerile, să am mai mult curaj, să lucrez în echipă, să ies în fața unui auditoriu.

C.C.: La tine, Lavinia, cum a fost?

1. L.: Eu sunt din Suceava. Acolo am absolvit Liceul Economic „Dimitrie Cantemir”, profilul Servicii. A fost axat mai mult pe partea reală, însă am avut șansa de a avea parte de ore de limbă și literatură română foarte bine realizate. Am fost implicată în organizarea Balului Bobocilor, am făcut și eu parte din trupa de teatru a liceului unde am și participat la diverse concursuri. Din clasa a X-a, am aflat de această specializare de jurnalism teatral și teatrologie și mi-a plăcut mult descrierea și ce oferea aceasta. Încă de mică, mă jucam în curtea bunicilor de-a moderatoarea și citeam Formula AS cât era ziua de lungă. Era singurul joc de care nu mă plictiseam deloc.

C.C.: Și tu și Ivona ați scris cronică de teatru. Cum vi se pare exercițiul ăsta? Pentru cine scrieți când scrieți?

1. L.: Pentru colegii mei în primă fază. Încă din primul an, am încercat să scriu cronică de teatru la micro-spectacolele colegilor mei pentru a ști unde mai am de lucrat. Mai întâi, am scris pe blogul facultății, apoi m-am extins pe alte platforme online și în ziare.
2. L.: Acesta era un lucru foarte fain. Pe atunci, secțiile colaborau între ele. Scriam cronici și colegii voiau și feedback din partea noastră. Era bine și pentru ei, dar și pentru noi, era un bun exercițiu.

C.C.: Ivona, tu ai lucrat ca secretar literar. Cum a fost experiența asta?

1. L.: Este un subiect sensibil, dar a fost o șansă și o provocare în același timp. Au fost multe lucruri pe care nu le-am învățat în facultate, iar când am ajuns acolo, m-am izbit de ele și nu a fost cineva care să mi le explice sau să aibă răbdare cu mine. Am avut mari emoții, nu voiam să dezamăgesc pe nimeni. Am fost secretar literar aproape doi ani, deși aveam contract pe Animație, mă ocupam și de secția Dramă, făceam și PR, organizam și festivalul care are loc în fiecare an. Mi-a fost foarte greu la început deoarece, în general, teatrologul e privit mereu cu reticență, pus într-un con de umbră. Evident, am avut probleme din partea actorilor care mă tachinau, făceau tot felul de răutăți gratuite.

C.C: Au actorii o doză de răutate?

1. L.: Da. M-am lovit de orgoliile breslei despre care tot auzeam în facultate. După, ei au tradus toată această experiență ca fiind un „botez” de bun venit. Pot să înțeleg orice, dar…

C.C.: Mai puțin cumătria… Nu pot să nu observ că aveți umor. Cât de important e umorul în profesia aceasta?

1. L.: Dacă nu aveam umor, cred că cedam nervos de multe ori.
2. L.: Cu umor rezist mult mai bine în orice situație.

De la teatralitate romă, la teatru independent

C.C.: Hai să vorbim puțin despre proiectele voastre. Fiecare dintre voi s-a înhămat la câte un proiect destul de amplu. Lavinia, te-ai dus în comunitatea romă, în cadrul unui amplu proiect pe care l-ai concretizat într-o teză de master.

1. L.: Încă din vara anului trecut, am simțit acest impuls și această intuiție pe care le-am urmat. Cumpărasem Atlasul Frumuseții realizat de fotograful Mihaela Noroc intitulat Femeile lumii în 500 de portrete. În acel moment, ceva din interior, mi-a zis că trebuie să abordez, să cunosc și să demarez mișcări în comunitățile rome. Am integrat chipurile, acțiunile și ipostazele romilor din spațiile marginale, din mahala. Am fost foarte plăcut surprinsă pentru că am fost primită exemplar, neașteptat de bine. Am circulat prin zona Iașului (Tătărași, Zanea, Grajduri, Ciurea), Suceava (Verești, Plutonița, Câmpulung-Moldovenesc), Fălticeni (Valea Bourii), Tecuci, Vaslui, Buzău, Galați (Liești), Sibiu, București.

C.C.: Disertația ta de la master ce structură a avut, pe ce s-a focusat?

1. L.: S-a intitulat Managementul unei companii de teatru rom de tip feminist între prejudecăți și neajunsuri. Aici, m-am axat pe trupa de teatru profesionistă Giuvlipen, din care fac parte actrițele Zita Moldova, Mihaela Drăgan. Am început să analizez trupa Giuvlipen și regizorii cu care lucrează mai des – Catinca Drăgănescu, Bogdan Georgescu și Mihai Lukacs. Trupa a început să facă un mini turneu prin țară – Teatrul rom nu e nomad!, iar spațiile în care își desfășoară activitatea sunt Muzeul Literaturii Dramaturgilor, Teatrul Evreiesc. Echipa încă se află la un nivel de conștientizare și și-ar dori să aibă un Teatru Rom de Stat care să le aparțină. Aici e mai complicat.

C.C.: Ivona, tu ești într-o altă zonă a cercetării, pe teatrul independent. Ai început de anul trecut un doctorat pe teatrul independent românesc. De unde interesul?

2015. L.: Teza mea de cercetare se numește Mișcarea teatrală independentă din regiunea Moldovei din 1990, până în 2015. Deja a trecut un an și nu mi-am dat seama când s-a întâmplat asta.

C.C.: Avem sau crezi că putem vorbi despre un teatru independent în regiunea Moldovei?

1. L.: Da, putem discuta, dar în momentul de față situația este fragilă și, oricum, nici pe parcursul tezei nu caut să dau verdicte, dar mă gândesc la ce concluzie voi ajunge, în momentul în care voi finaliza lucrarea și voi pune punct. Adică, dacă este un teatru destinat hazardului sau are șanse să supraviețuiască?! Din ce am cercetat până acum, atât despre teatrul independent din România, cât și despre teatrul independent din Europa de Est, am observat că au o legătură foarte strânsă (mai ales că România face parte din fostul bloc comunist), iar ea constă în absența resurselor financiare. Nu există un spațiu pentru desfășurarea activității, echipat cu tot ceea ce le trebuie și automat aici intră problema banilor pentru acoperirea acelor resurse, apoi, artiștii independenți nu au o legislație a lor care să îi protejeze, nu au politici culturale clare, și, în genere, termenul de independent, acest val de independență este destul de abstract.