Ţeapă cu tichete de masă

Scandalul cu bonurile Euroticket nedecontate ajunge în instanţă. De anul acesta, tichetele de masă pe hârtie ar putea dispărea din portofelele românilor.

Procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe administratorul fostei firme ce emitea tichete de masă Euroticket, după ce a înşelat 12 mari lanţuri de magazine cu peste 2,7 milioane de euro.

Traian Miclăuş nu a decontat tichetele de masă şi cele cadou (puse în circulaţie în decembrie 2010) care ajunseseră în magazine, iar lanţurile de super şi hipermarketuri au rămas cu o gaură de peste 2,7 milioane de euro.

Păgubiţi au fost şi circa 1,5 milioane de români care au rămas în portofele cu hârtii fără valoare şi cu impozitul de 16% pe bonuri gata plătit. Două milioane de salariaţi îşi umplu coşul de cumpărături folosind tichete de masă.

Mulţi dintre ei pleacă acasă şi cu produse de care nu au neapărat nevoie, pentru simplul motiv că vânzătorul nu le poate oferi restul în bani atunci când valoarea bonului de masă este mai mare decât mărfurile puse în coş.

Carduri în loc de bonuri de masă

Din acest an, diferenţa de bani ar putea rămâne pe un card preplătit (prepaid), dacă angajatorul va decide să le dea angajaţilor, în loc de tichete pe hârtie, unele electronice. Guvernul a aprobat normele metodologice care prevăd trecerea în sistem electronic a tichetelor şi introducerea unui portofel electronic.

Indiferent de suportul tichetelor de masă – hârtie sau electronic – acestea au aceeaşi valoare nominală, stabilită prin lege (în prezent 9,35 de lei) şi se acordă după aceleaşi reguli – câte un tichet pentru fiecare zi lucrătoare sau interval de opt ore, în cazul angajaţilor care lucrează în ture. Beneficiarul nu va putea însă să extragă bani de pe cardul preplătit. Se menţine şi interdicţia de a cumpăra ţigări şi alcool chiar şi cu tichetele de masă electronice.

 

 

 

Sursa: libertatea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here