Taximetriștii de la Aeroporturile din țară, luați la puricat

Poliţiştii de la Transporturi au acţionat pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie din zona Aeroporturilor Internaţionale „Henri Coandă” Bucureşti, Iași, Bacău, Cluj-Napoca și Timişoara.

În doar două ore, au fost verificate 76 de autoturisme și au fost date 35 de amenzi, în valoare de peste 9.000 de lei. Activitatea a vizat prinderea persoanelor care transportă pasageri fără îndeplinirea prevederilor legale.

Dintre abaterile constatate, 32 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și pentru încălcări ale prevederilor Legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Acţiunile desfăşurate de Poliţie pentru creşterea siguranţei transportului public de persoane în zonele adiacente aeroporturilor vor continua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here