„Taxa pe soare” și guvernul ca o glumă

Care este diferența dintre „autoritățile vor putea pune taxă pe panourile fotovoltaice”, cum prevede Directiva Europeană, și „autoritățile vor pune taxă pe panourile fotovoltaice”, cum a apărut în ordonanța de urgență adoptată de Guvernul României?

Nici una, în viziunea ministrului Energiei, Virgil Popescu.

USR a atras atenția că Guvernul PSD-PNL a emis în seara de dinaintea vacanței de Ziua Națională o ordonanță de urgență care inventează o nouă taxă în plină criză energetică. Am numit-o taxa pe soare.

Din actul normativ reiese că taxa vizează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent și îl consumă în propria gospodărie sau firmă. Astfel spus, cetățenii și firmele vor fi obligați de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la rețelele naționale de energie, doar pentru a putea fi taxați pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei.

În condițiile în care toată Europa încurajează producerea de energie verde, în România guvernul a găsit o nouă piedică, o cale de a descuraja pe cetățeni să investească în a capta energia de la soare.

Abia după ce USR a adus în spațiul public această aberație, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a ieșit cu niște scuze penibile, cum că nu ar face decât să pună în aplicare o directivă europeană.

Desigur, doar că directiva trebuia adoptată încă de anul trecut, prin Parlament, după o dezbatere publică așezată. Nu s-a întâmplat acest lucru, așa că Guvernul a făcut repede o ordonanță de urgență în care a strecurat o nouă metodă de a băga mâna în buzunarul românilor.

În plus, așa cum am menționat, directiva doar dă posibilitatea autorităților să impună o taxă, nu obligă statele să facă acest lucru. O diferență irelevantă pentru ministrul Energiei.

După ce USR a dezvăluit această nouă jecmănire, Virgil Popescu a venit cu scuza clasică că publicul nu a înțeles. Apoi a dat pe surse că în Monitorul Oficial ordonanța va fi publicată în forma identică cu directiva europeană. Cum trebuia făcut de la început.

Doar că ministrul Energiei mai are atât de puțină autoritate, că până și colegii săi de guvernare au început să facă ironii pe seama sa. „Popescule, eşti dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede”, a transmis purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea.

Vă dați seama cine conduce azi România? Un guvern care adoptă o ordonanță de urgență mișelește, înainte de minivacanță, în speranța că nimeni nu se prinde. Un ministru al unui domeniu esențial în aceste zile care, prins în fapt, se apără ridicol și modifică pe ascuns, pe drumul de la Guvern la Monitorul Oficial actul infam care băga o nouă taxă. Și o coaliție în care partenerii se atacă și se ironizează reciproc, într-o competiție devastatoare pentru România care își mai tare la picioare în cabinetele ministeriale și în Parlament.

Toate acestea în timp ce la graniță este un război, suntem într-o criză energetică și economică și, cu asemenea conducători, viitorul sigur nu arată bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here