Ţările cu cele mai multe femei-şef. Moldova şi România, mari surprize

Aproximativ o treime dintre afacerile din lumea întreagă sunt deţinute sau manageriate de femei, arată un studiu al Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Totuşi, în întreaga lume, sunt doar trei state unde sunt mai multe şefe decât şefi. Prima este Jamaica, ţară unde circa 60% dintre şefi sunt femei.

Pe locul doi se află Columbia, cu 53%. Pe trei este Santa Lucia, cu 52.3%. Studiul a analizat date din 106 state ale globului, relatează Washington Post.

Pe următoarele locuri în top se află Filipine, Panama şi Belarus, unde peste 45% dintre şefi sunt femei.

În Statele Unite, 43% dintre manageri sunt femei, iar în Canada, doar 36%. Marea Britanie este la jumătatea topului, cu 34%.

România, printre fruntaşele Europei

La coada listei se află Yemen (4,9 dintre funcţiile de conducere sunt ocupate de femei), Pakistan (3%) şi Algeria (2,1%). Toate cele 10 locuri codaşe sunt ocupate, oarecum logic, de state din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

În România, 31,4% dintre şefi sunt femei, un nivel superior unor ţări ca Germania, Austria, Spania, Olanda sau Finlanda. România ocupă locul 53 în top.

Dintre statele europene, Cipru şi Kosovo sunt locurile în care femeile ocupă cele mai puţine funcţii de conducere (15,8% în Cipru, 14,8% în Kosovo).

Republica Moldova, peste Statele Unite

Suprinzător, pe locul 2 în ierarhia europeană, după Belarus, se află Republica Moldova. Peste Prut, 44,1% dintre şefi sunt femei. În topul global, Republica Moldova ocupă locul 10.

Totuşi, atunci când vine vorba de funcţiile de conducere din marile companii, doar 5% sunt ocupate de femei. „Cu cât este mai mare o companie, cu atât este mai puţin probabil ca ea să fie condusă de o femeie”, arată raportul.

Cel mai cunoscut exemplu este cel al Marissei Mayer, şefa Yahoo. Însă, sunt puţine femei în situaţia sa. În Statele Unite, care ar trebui să fie un model al egalităţii între sexe, doar 20% dintre membrii consiliilor directoare ale marilor companii sunt femei. Din acest punct de vedere, singura ţară a lumii unde marile companii au dat puterea femeilor este Norvegia.

 

Întregul raport poate fi consultat AICI.

 

 

 

 

 

Sursa: greatnews

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here