Fenechiu mi-a spus la telefon că, în sfârşit, se simte liber. I-am cerut un interviu şi a refuzat. În contextul dat, e absurdă afirmaţia lui. Toţi liberalii o să ţină minte că, în războiul între clanuri, unul dintre ei a fost extras şi sacrificat public.
Aşa ceva nu se face, e crezul tuturor tartorilor care ne conduc. În seara asta vedeam cum se bat doi în studio în dezvăluiri unul despre celălalt. „Hai, spuneţi de firmele alea de apartament”. A devenit absurd. După-amiază, într-o singură oră şi-un sfert, un tip extrem de interesant mi-a povestit tot ce se fură în Iaşi, sub nasul meu, în vreo patru cartiere din totalul de doisprezece. Mi-a spus, în fugă, cine a luat noul restaurant de la Aeroport, de exemplu.
Data viitoare o să continuăm, probabil, şi-o să-mi amintesc cum Fenechiu a plătit într-un mod pe care nici el nu-l poate concepe – că ţăranul care a văzut girafa şi-a spus că animalul ăla nu există – în timp ce continua să se fure. Uimitor de mult. „În ce ţară din Europa ai mai văzut că un tânăr de 20 de ani, de la un partid, să se angajeze la stat pe 20 de milioane de lei, iar la privat să primească doar 10 milioane de lei? Ăştia tineri sunt mai răi ca aia dinainte”, mi-a spus omul atât de interesant.
Fenechiu nu înţelege de ce, pentru că vede că alte sute şi mii de câini înfometaţi vin tare din urmă şi rad totul. Nu există companii private care să susţină democraţia în limite rezonabile şi să întoarcă spatele partidelor, există doar companii care trăiesc pe bani publici, iar astea fac ordine şi linişte în jur. Șova, Dragnea, Nichita şi Adomniței sunt mai puternici decât o sută de patroni. Le mănâncă toţi din palme.
Nu ne mai apară nimeni, serios, nu mă înec în lacrimi, e o concluzie seacă şi detaşată. Iar faptul că Fenechiu face închisoare n-are nicio importanţă. Nicio importanţă.
