Tâlhar extrem de periculos, prins cu ajutorul Facebook

Un hoț, Omar Famuyide, a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru multiple jafuri și posesie de arme, după ce a fost prins cu ajutorul unei funcții a rețelei de socializare, scriu jurnaliștii de la engadget.com.

 

Facebook înseamnă mai mult decât un loc unde interacționezi cu prietenii virtuali. Este și o metodă de a urmări și condamna hoții. În Birmingham, Marea Britanie, pentru investigatori, „Facebook a reprezentat o parte importantă a investigației”, derulate pentru a prinde un tâlhar.

 

Funcția „oameni pe care s-ar putea să-i cunoști” a rețelei a ajutat o victimă a unui jaf să-l identifice pe Omar Famuyide, persoana care l-a tâlhărit. Ulterior oamenii legii au făcut legătura între Famuyide și mai multe jafuri și infracțiuni și au reușit să obțină o condamnare de 17 ani de închisoare pentru tânărul de 21 de ani.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here