3.5 C
Iași
luni, noiembrie 25, 2024

Acasă Etichete Inflatie

Etichetă: inflatie

De spaima recesiunii, o țară UE a ajuns să mizeze pe...

 

 

Veniturile din droguri, prostituţie şi contrabandă vor deveni parte a PIB-ului italian iar estimările anuale anterioare vor fi ajustate pentru a reflecta schimbarea metodologică, a anunţat institutul naţional de statistică al Italiei.

România a înregistrat, în aprilie, cea mai mare rată anuală a...

 

 

România şi Austria au avut în luna aprilie 2014 cea mai mare rată anuală a inflaţiei din Uniunea Europeană (1,6%), un nivel dublu faţă de cel înregistrat la nivelul UE 28, unde preţurile au înregistrat o creştere anuală de 0,8%, conform datelor publicate joi de Oficiul european de statistică (Eurostat).

Adevărul crunt. Trăim mai rău decât în timpul crizei

Foto: Shutterstock

 

 

Cifrele nu mint. Deşi avem mai mulţi bani în buzunar, puterea de cumpărare a unei familii medii este clar inferioară celei din perioada 2009-2010 şi mult mai mică decât în 2008, relatează Capital.

Isărescu: Criteriile de convergenţă legate de inflaţie şi dobânzi vor fi...

 

 

Inflaţia şi dobânzile la moneda naţională se vor încadra, în vara acestui an, în limitele stabilite de criteriile de la Maastricht pentru adoptarea monedei unice europene, a declarat luni guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul simpozionului 'Transformări în economia românească'.

România îndeplineşte în 2014 toate criteriile de aderare la Zona Euro

 

România îndeplineşte în acest an toate criteriile de aderare la Zona Euro, precum inflaţia, rata dobânzii la obligaţiuni, stabilitatea cursului de schimb, deficit bugetar sub 3% din PIB şi datorie publică sub 60% din PIB, fiind în grafic în ce priveşte creşterea convergenţei reale.

Harta scumpirilor. Cartofii și fasolea, ouăle și conservele de legume –...

Anul trecut România a avut cea mai mică inflaţie din ultimii 24 de ani, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Preţurile au crescut cu...

La mâna primarilor. Aleșii locali au primit undă verde de la...

Impozitele şi taxele locale vor putea fi majorate suplimentar pentru persoanele fizice cu mai mult de 20%, această limită-maximă la care primarii sunt obligaţi...