Fidel schemelor pe care le-a învăţat de la naşii lui politico-subteranici, puşcăriaşul Relu Fenechiu şi securistul Tiberiu Simion ( noroc, dom’ plotoner ! ), deputatul liberal Bodea i-a zis vreo două primarului ex-pesedist Chirica, aşa, ca între băieţii de cartier, pomenind şi cuvîntul ” pişpirică „, în cuprinsul unei invitaţii ipotetice de a o da ” parte-n parte „, ca după blocuri.
Că un liberal fenechist, cu director de cabinet SRI-st în vremea prefecţiei, se răsteşte la un ex-pesedist şi ex-nichitist cu aromă de SIE … asta de-acum face parte din tradiţia datului la gioale între marionetele serviciurilor presupus inteligente şi naţionale. Teatru radiofonic în familie, cum ar veni.
Dar că sînt fraieri adulţi şi cu drept de vot, care pun botul la circul ăsta ieften … asta e explicaţia pentru felul în care arată Iaşul şi Romînia, de vreo 28 de ani : ca în sceneta de bîlci ” Vasilache şi Mărioara „. Sau ” Mariusache şi Mişuleana „, sezonul de vară-toamnă. Că doar acuş’ vin alegerile, şi norodul nărod tre’ să aibă la ce căsca gura. Şi buzunarul, pe urmă.