Sute de tineri din Suceava au rămas fără etnobotanice. Gruparea de traficanți care îi aproviziona cu „marfă” a fost destructurată de procurorii DIICOT

Foto: Adevărul

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Suceava au făcut 19 percheziţii pe raza judeţului Suceava, în zona Rădăuţi şi în judeţul Harghita. 22 de suspecţi au fost duşi la audieri la sediul DIICOT Suceava. Gruparea ar fi vândut etnobotanice în valoare de peste trei milioane de lei, bani ce au ajuns în conturi din străinătate

 

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Suceava au descins, ieri, la membrii unei grupări infracţionale, care timp de trei ani ar fi vândut droguri pe raza judeţului Suceava, obţinând sume importante de bani. Pe parcursul cercetărilor au fost identificaţi 22 de membri, au fost făcute 10 constatări în flagrant şi au fost depistate terenuri şi case, autoturisme de lux şi conturi bancare deschise în străinătate, scrie „Adevărul”.

 

Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Suceava, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au desfăşurate 19 percheziţii domiciliare, 18 în judeţul Suceava, mai ales în zona Rădăuţi şi una pe raza judeţului Harghita, fiind puse în executare 24 mandate de aducere.

 

Din cercetări a reieşit că un grup infracţional organizat ar fi acţionat pe raza municipiului Rădăuţi, judeţul Suceava, pe linia traficului de substanţe interzise, cu precădere substanţe cu efect psihoactiv – etnobotanice.

 

Pe parcursul cercetărilor, au fost reunite 13 dosare penale, fiind făcute cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive şi trafic de droguri de mare risc. Anchetatorii au identificat 22 de membri ai grupului infracţional organizat, aderenţi sau sprijinitori ai acestuia.

 

Au fost făcute 10 constatări în flagrant, privind activităţi legate de traficul cu substanţe interzise, totalizând peste opt kilograme de astfel de substanţe. Au fost depistate bunuri imobile achiziţionate sau construite de către liderii grupului infracţional organizat, reprezentând terenuri şi case, 15 autoturisme de lux, precum şi conturi bancare deschise în străinătate, în care aceştia ar fi trimis sume importante de bani.

 

Grupul infracţional organizat ar fi fost iniţiat şi constituit, începând cu luna martie 2013, de către doi bărbaţi şi ar fi fost coordonat de un al treilea, care ar fi primit, din Slovacia, 31 de colete cu substanţe interzise.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here