Surse. Clădirea Gabriel Business Center a fost vândută italienilor de la Fire Credit Iași. Proprietarul, viceprimarul Gabriel Surdu, nu neagă tranzacția

Tranzacţie importantă pentru piaţa imobiliară de birouri din Iaşi. Clădirea Gabriel Business Center, deţinută de familia viceprimarului Gabriel Surdu, ar fi fost achiziţionată de către o firmă a grupului de societăţi cu capital italian Fire Credit, care în prezent îşi desfăşoară activitatea pe strada Pantelimon Halipa.

 

Surse din domeniul imobiliar au confirmat pentru „Ziarul de Iaşi“ că imobilul de opt etaje de pe strada Sfântul Lazăr are un nou proprietar, care, însă, nu s-a mutat în noul sediu.

Contactat telefonic, viceprimarul Gabriel Surdu nu a infirmat legătura de afaceri cu Fire Credit, dar a menţionat că în prezent nu poate fi vorba de cumpărare, ci doar de închirierea „unor etaje“, dar fără să excludă total varianta achiziţionării imobilului.

 

Clădirea Gabriel Business Center a fost construită de familia viceprimarului Gariel Surdu prin una din firmele Terramold Grup, cu ajutorul unui credit bancar. Clădirea are o suprafaţă totală de peste 4.500 mp, regim de înălţime subsol, parter, mezanin şi opt etaje şi o suprafaţă utilă de închiriat de peste 3.500 mp.

 

Dacă imobilul a fost cumpărat de Fire Credit, preţul pentru un metru pătrat construit plătit nu ar fi depăşit valoarea de 800 euro/mp, astfel că va­loarea tranzacţiei ar fi de 3,5 milioane euro. Totuşi, suma nu ar fi ajuns în întregime la familia Surdu, deoarece imobilul este gajat la instituţia bancară care ar fi oferit creditul, astfel că o mare parte bani ar fi avut rolul de a stinge în totalitate sau într-un procent semnficiativ creanţa. Fire Credit ar urma să se mute de luna viitoare în clădirea Gabriel Business Center, urmând ca din actualii clienţi să fie redistribuiţi doar pe primele trei etaje.

 

Citește și O țeapă colosală! Autor: Gabi Surdu. Viceprimarul Iașului și-a înșelat până și partenerul de afaceri

 

Fire Credit Iaşi este o filială a grupului de firme Fire Messina Italia şi dispune de o divizie de imobiliare prin care obişnuiesc să cumpere sedii în momentul în care îşi plănuiesc să se extindă şi nu să ape­leze la închirierea de spaţii. Potrivit unor surse, în viitorul apropiat, italienii de la Fire Credit ar intenţiona să îşi extindă acti­vitatea de recuperări credite pe piaţa spa­ni­olă, engleză şi germană.

 

Citește mai mult AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here