Surse: Cine sunt parlamentarii care vor controla serviciile secrete

Detaliile referitoare la numărul membrilor în cele două comisii au fost prezentate de marţi de secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. „Pe ordinea de zi am avut şi o notă cu privire la necesitatea constituirii unor comisii permanente comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, este vorba de Comisia permanentă comună pentru exercitarea controlului parlamentar al activităţii SRI. Va avea o componenţă de nouă membri. Comisia specială a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SIE va avea cinci membri“, a anunţat Ciolacu, care nu a vorbit şi de modul numărul de locuri pe care îl va primi fiecare partid.

Potrivit unor surse politice, în Comisia de control a SRI, PSD va avea patru reprezentanţi, PNL doi parlamentari, iar câte unul USR, ALDE şi UDMR. Singurul partid lăsat în afară după negocieri a fost PMP-ul condus de Traian Băsescu. De altfel, scoaterea din ecuaţie a PMP a fost tocmai îndepărtarea posibilităţii ca fostul preşedinte să ajungă în această comisie, potrivit unor surse politice. „Noi încercăm să avem membri în ambele comisii“, a declarat Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP, care susţine că negocierile nu s-au încheiat, luni dimineaţă fiind ultimele discuţii.

„Secretomania“ PSD

Liderii PSD au păstrat secrete numele celor care îi vor reprezenta în cele două comisii. Social-democraţii vor da preşedintele Comisiei de control a activităţii SRI, însă nu se ştie cine va fi acesta, Liviu Dragnea fiind cel care are ultimul cuvânt. Potrivit unor surse politice, doi posibili membri ai acestei comisii sunt Adrian Gâdea, deputat de Teleorman, şi Alexandru-Ioan Andrei, deputat de Giurgiu. Cei doi sunt fie persoane aproapiate de Liviu Dragnea, preşedintele PSD, fie de Nicolae Bădălău, preşedintele executiv al partidului. Potrivit unor surse politice, PNL îi va propune pentru această comisie pe Ionuţ Stroe şi Răzvan Prişcă, în timp ce UDMR pe Verestoy Attila. 

Pe de altă parte, preşedinţia Comisiei de control a activităţii SIE va avea şefia asigurată de un reprezentant al Opoziţiei, deputatul Cezar Preda, cel care în perioada 2009-2012 a condus Comisia de control a activităţii SRI. Pe de altă parte, încă nu este clar cum vor fi împărţite celelalte patru locuri, însă ceea ce e cert e că majoritatea va fi formată tot din PSD şi ALDE, potrivit unor surse politice. 

 

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here