Surpriză! Un botoșănean va conduce CRFIR Iași. Liviu Bulgaru revine și el!

Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va fi condus începând de astăzi de Marius Postolache

„Marii” lideri politici ieșeni au primit ieri o lovitură de proporții. Autoritățile centrale conduse acum de formațiunea social-democrată au arătat că nu țin cont de opinia liderilor locali și au numit un botoșănean la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții ieșene și anume la cârma Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (CRFIR). Este vorba despre botoșăneanul Marius Postolache, expert în fonduri europene. Acesta a lucrat timp de șase ani în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Botoșani. La începutul anului acesta, Marius Postolache a fost numit de Guvernul Grindeanu pe o funcție de vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat al Agenției Domeniilor Statului. Potrivit declarației de avere, Marius Postolache deține doar un teren intravilan de 1.000 metri pătrați, iar la categoria „alte venituri” a declarat doar alocația copilului și faptul că realizează venituri de circa 1.000 euro pe an din cultivarea legumelor. Potrivit unor surse demne de încredere, săptămâna viitoare va fi instalat la conducerea CRFIR Iași pe o funcție de director executiv și Liviu Bulgaru, cel care a condus această instituție și în perioada guvernărilor democrat-liberale.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here