Surpriză totală. Un fotomodel ucrainean se afla cu Boris Nemțov în momentul asasinatului. Cine e tânăra

În ultimele clipe din viaţă, Boris Nemțov, liderul opoziţiei ruse împuşcat mortal în noaptea de vineri spre sâmbătă, a avut-o alături pe frumoasa ucraineanca Anna Duritskaya, un fotomodel despre care s-au născut deja câteva controverse.

 

Anna Duritskaya este o tânără în vârstă de 23 de ani ce se prezintă drept model şi actriţă, conform portofoliului pe care l-a publicat pe mai multe site-uri, notează Komsomolskaia Pravda. Ucraineanca are o înălţime de 1.77 m şi dimensiunile 88-63-89.

 

 

Prietenii săi spun că Anna locuia atât în Kiev cât şi la Moscova, iar în Rusia s-ar fi aflat deoarece încerca să capete cetăţenia rusă.

 

Pe de altă parte, vecinii săi s-au arătat surprinşi de faptul că aceasta ar fi avut o relaţie cu Boris Nemțov. „Nu credeam niciodată că Anya este în contact cu el! Fata asta e bună, decentă… E o mare surpriză”, a spus unul dintre vecini.

 

 

Anna are studii economice făcute în Ucraina, însă în paralel a activat şi ca model, fără prea mult succes.

 

Un reprezentant al unei firme cu care Anna a lucrat în trecut a spus că aceasta a pus capăt colaborării în urmă cu trei ani. Presa rusă notează că acest moment coincide cu cel în care l-a întâlnit pe Boris Nemtov, un politician ce a avut patru soţii.

 

Pe de altă parte, sursele ziarului rus indică faptul că Anna l-a cunoscut pe Boris prin intermediul unui patron de agenţie ce obişnuia să le facă cunoştinţă oamenilor de afaceri din Rusia cu fete tinere. Din acest motiv, se speculează că Anna ar fi putut fi şi o escortă.

 

Ea a fost audiată în cursul zilei de sâmbătă de poliţia din Moscova, după asasinarea lui Boris Nemțov.

 

 

Asasinarea fostului vicepremier vine cu o zi înainte de marşul opoziţiei, anunţat pentru 1 martie la Moscova.

 

La începutul acestei luni, Nemțov a acordat un interviu în care a spus că e „speriat” că Putin ar încerca să-l omoare. „Mi-e teamă că Putin mă va ucide”, spunea politicianul liberal, pentru o televiziune din Belarus.

 

Boris Nemțov a fost unul dintre cei mai aprigi contestatari ai preşedintelui rus, Vladimir Putin. Este unul dintre co-președintii partidului RPR-PARNAS, fondat încă din 1990. A fost prim-ministru adjunct în cadrul guvernului condus de Boris Elţân în ani 1990, fiind considerat favorit să-l succeadă pe Elţân la conducerea Rusiei.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here