Supernovă misterioasă, de 200 de ori mai mare decât masa Soarelui, observată din Insulele Canare

Un grup internaţional de cercetători a utilizat Gran Telescopio Canarias (GTC) pentru a observa o supernovă misterioasă super-luminoasă, aproape din momentul naşterii sale. Până în prezent sunt cunoscute aproximativ o duzină de acest gen.

 

Conform celor relatate de ABC, este vorba despre un nou tip de supernovă despre care se ştie încă foarte puţin şi care se caracterizează printr-o luminozitate şi o longevitate crescută, fapt care le-a adus numele de supernove luminoase.

 

Cercetările au relevat un comportament surprinzător: iniţial aceste supernove au demonstrat o creştere a luminozităţii, care s-a redus timp de câteva zile, după care luminozitatea a crescut din nou cu o intensitate mult mai mare. Oamenii de ştiinţă au utilizat datele colectate de GTC şi le-au combinat cu cele ale altor observatoare pentru a încerca să explice originea fenomenului.

 

Supernovele super-luminoase se caracterizează prin faptul că sunt de până la o sută de ori mai strălucitoare decât cele de tipul 1a, care apar atunci când o pitică albă este capabilă să absoarbă masa unei alte stele din apropiere sau să fuzioneze cu o altă pitică albă.

 

De asemenea, ies în evidenţă deoarece luminozitatea lor poate dura până la şase luni, înainte să înceapă să scadă, în comparaţie cu cele câteva săptămâni ale supernovelor normale, a explicat Matei Smith, cercetător la Universitatea din Southampton (Marea Britanie) şi autorul principal al studiului, publicat în The Astrophysical Journal Letters.

 

Acest nou şi misterios obiect, numit de astronomi „DES14X3taz”, a fost descoperit la 21 decembrie 2014 prin Dark Energy Survey, un proiect internaţional care explorează cerul nopţii efectuând măsurători precise de peste 300 de milioane de galaxii, situate la miliarde de ani lumină de Pământ, plus mii de supernove şi alte fenomene tranzitorii.

 

Odată ce s-a identificat „DES14X3taz” ca o posibilă supernovă super-luminoasă, s-a solicitat o observaţie imediată cu GTC, care şi-a îndreptat „ochiul” spre aceasta, observând-o timp de două nopţi: 26 ianuarie şi 6 februarie 2015.

 

Acest lucru a fost posibil datorită faptului că GTC îşi petrece o parte din timp observând aşa-numitele „obiective de oportunitate”. Practic, sunt amânate alte observaţii programate care pot fi făcute într-un alt moment, pentru a da prioritate fenomenelor tranzitorii ce pot reprezenta oportunităţi irepetabile.

 

Un alt mister referitor la acest nou tip de supernovă este faptul că, până în prezent, toate celelalte cazuri au fost detectate în galaxii mici şi cu metalicitate foarte scăzută, sau cu un conţinut redus de elemente metalice, fără să se poată da o explicaţie acestui fenomen.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here