Subvarianta BA.2 a Omicron este mai contagioasă decât celelalte subvariante dar nu dezvoltă forme grave

Subvarianta BA.2 a Omicron, care este dominantă în Danemarca, pare mai contagioasă decât subvariantă BA.1, care este mai comună, a declarat miercuri ministrul danez al Sănătății, Magnus Heunicke, relatează Reuters.

Varianta „invizibilă” a Omicron provoacă îngrijorări printre cercetători / BA.2, pe cale să devină dominantă în Danemarca

Subvarianta BA.1 reprezintă în prezent 98% din toate cazurile la nivel global, dar în Danemarca a fost înlăturată de BA.2, care a devenit tulpina dominantă în a doua săptămână a lunii ianuarie.

Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a desemnat BA.2 o variantă aflată în observare.

Calculele preliminare sugerează că BA.2 ar putea fi de 1,5 ori mai infecțioasă decât BA.1, a declarat miercuri principala autoritate din Danemarca pentru boli infecțioase, Statens Serum Institut (SSI).

Cu toate acestea, o analiză inițială a institutului nu a arătat nicio diferență în ceea ce privește riscul de spitalizare pentru BA.2 față de BA.1.

„Există unele indicii că este mai contagioasă, în special pentru cei nevaccinați, dar că poate infecta și persoanele care au fost vaccinate într-o măsură mai mare”, a spus directorul tehnic al SSI, Tyra Grove Krause.

Acest lucru ar putea însemna că vârful epidemiei din Danemarca se va extinde mai mult în luna februarie decât se prognozase anterior, a spus Krause.

Cazurile BA.2 au fost înregistrate și în Marea Britanie, Suedia și Norvegia, dar într-o măsură mult mai mică decât în ​​Danemarca.

Danemarca a anunțat miercuri planuri de a renunța la ultimele restricții privind COVID-19 până la 1 februarie, cea mai recentă țară din Europa care a făcut acest lucru, în ciuda numărului record de infectări zilnice.

„Varianta camuflată a Omicron”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care în documentele oficiale se referă la varianta Omicron cu denumirea sa științifică – B.1.1.529 -, spune că aceasta are trei subvariante principale: BA.1, BA.2 și BA.3.

La sfârșitul anului trecut OMS raporta că 99% din cazurile de COVID-19 pe care le-a secvențiat erau cauzate de subvarianta BA.1.

Potrivit oamenilor de știință, subvarianta BA.2 are 28 de mutații unice comparativ cu BA.1 și 32 de mutații comune.

Cercetătorii danezi spun că deocamdată este prea devreme pentru a înțelege ce ar putea însemna aceste mutații diferite.

„Asemenea diferențe pot duce la proprietăți diferite, de exemplu în ceea ce privește infecțiozitatea, eficacitatea vaccinurilor sau severitatea bolii. Până acum nu există informații cu privire la eventuale proprietăți diferite ale BA.1 și BA.2”, afirmă Institutul Serum danez.

Cercetătorii au crezut atunci când au descoperit prima dată subvarianta BA.2 în Africa de Sud la sfârșitul lunii noiembrie că aceasta va fi mai greu de depistat decât varianta Omicron inițială.

Variant Omicron originală, BA.1, are o mutație – o deleție în gena proteinei spike – care apare pe testele PCR, făcând-o ușor de depistat.

BA.2 nu are această mutație, de unde și porecla de „varianta invizibilă” sau camuflată a Omicron.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here