Substanţe interzise ascunse în cotiera unui autoturism, descoperite la P.T.F. Albiţa

FOTO: bzv.ro
FOTO: bzv.ro
Poză simbol
Echipa comună de control din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit, ascunse în cotiera unui autoturism înmatriculat în România, 95 fiole şi 180 comprimate din categoria substanţelor interzise prin lege.

 

În data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa / judeţul Vaslui, pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca Skoda, înmatriculat în România, cetăţeanul român Ion I., în vârstă de 41 ani.

 

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, ocazie cu care, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse în cotiera autoturismului, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, cantitatea totală de 95 fiole (Strombaject, Sustomed, Nondralona şi Primobol) şi 180 comprimate de Oxandrolon, toate fiind incluse în lista substanţelor interzise prevazută în Legea 104/2008.

 

Conform prevederilor legale, a fost dispusă măsura reţinerii substanţelor interzise în vederea confiscării şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 30.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here