SUA: „Ridicarea vizelor pentru cetățenii români și polonezi”

 

 

Reprezentanţii industriei turistice americane au demarat o campanie prin care încearcă să convingă autorităţile de la Washington că ridicarea vizelor pentru cetăţenii români ar fi în beneficiul ambelor părţi, transmite Capital.
 

Ţări precum România şi Polonia ar trebui incluse în programul Visa Waiver, prin care cetăţenii mai multor state pot călători fără vize în SUA – o spun reprezentanţii industriei de turism din SUA, reuniţi în organizaţia US Travel Association. Aceştia au pornit recent o campanie prin care încearcă să convingă Congresul american să relaxeze condiţiile programului, astfel încât mai multe state să poată să se califice.

 

E vorba în principal de ridicarea pragului necesar în ceea ce priveşte rata de refuz. În prezent, acesta este de 3%, dar există iniţiative care ar duce pragul la 10%. România, cu o rată de refuz de 11,5%, ar fi foarte aproape să se încadreze în condiţii, dacă acest lucru s-ar întâmpla. Patricia Rojas Ungár, vicepreşedinte al US Travel Association, spune într-un interviu pentru Radio România că încearcă să-i convingă pe congresmeni că sunt multe beneficii pentru SUA, dacă România şi Polonia intră în Visa Waiver.

 

Patricia Rojas Ungár: Sunt aliaţi puternici ai SUA, avem relaţii diplomatice bune. Evident, sunt ţările membre ale UE. Deci, credem că există şi oportunitatea creşterii siguranţei SUA; când aceste ţări se alătură programului Visa Waiver trebuie să semneze acorduri suplimentare de securitate cu SUA pentru a participa. E o situaţie în care toată lumea câştigă.

 

Reprezentanta asociaţiei de turism spune că e vorba şi de beneficii economice semnificative pentru SUA. Admiterea în program a opt ţări, printre care şi România, Israel şi Brazilia, ar duce la următoarele rezultate.

Patricia Rojas Ungár: Am avea încă un milion de vizitatori străini. Asta ar însemna aproape zece miliarde de dolari în plus la economia americană şi ar crea aproape 60.000 de noi locuri de muncă în SUA.

 

Am întrebat-o pe Patricia Rojas Ungár ce poate face România pentru a-şi creşte şansele de a intra mai rapid în program:

Patricia Rojas Ungár: România a fost un aliat foarte bun al SUA şi cred că e important să rămână aşa. Românii care trăiesc în America sau sunt cetăţeni americani ar trebuie să-şi facă vocea auzită, să trimită scrisori congresmanilor, să-i sune şi să-i viziteze, ar trebui să se alăture asociaţiei şi să ceară congresmenilor să permită României şi altor ţări europene să intre în programul Visa Waiver.

 

În prezent, cetăţeni din cinci state din UE au în continuare nevoie de vize pentru a călători în SUA. Ridicarea pragului referitor la rata de refuz este inclusă în reforma imigraţiei, adoptată anul trecut de Senat. Camera Reprezentanţilor nu a votat însă proiectul şi sunt şanse scăzute să-l adopte în acest an.

 

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here