SUA expulzează doi oficiali ruși, după ce un diplomat american a fost atacat de un polițist în fața ambasadei din Moscova (VIDEO)

Departamentul de Stat al SUA a anunţat că doi oficiali ruşi au fost expulzaţi la 17 iunie, ca răspuns la atacarea unui diplomat american pe străzile moscovite de către un poliţist rus.

 

„La 17 iunie, am expulzat doi oficiali ruşi de pe teritoriul Statelor Unite ca răspuns faţă de un atac”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby, scrie News.ro.

 

Anterior, Kirby a explicat că un diplomat american acreditat la Moscova a fost atacat la 6 iunie de un poliţist rus, în timp ce încerca să intre în clădirea ambasadei Statelor Unite.

 

 

Diplomatul american, tocmai îi arătase ecusonul de la ambasadă paznicului, unul între mulţi alţii care monitorizează perimetrul masivului complex în care se află reprezentanţa americană şi care lucrează pentru Serviciul Federal rus de Securitate (FSB, fostul KGB), atunci când a fost în mod surpinzător atacat.

 

Paznicul l-a placat pe diplomat şi i-a fracturat umărul.

 

Diplomatul a putut să meargă în incinta ambasadei singur, iar ulterior a părăsit Rusia în vederea unui tratament medical.

 

„Acţiunea a fost una neprovocată şi a pus în pericol siguranţa angajatului nostru”, a explicat demnitarul american.

 

De asemenea, diplomaţi americani s-au întâlnit la Moscova şi Washington cu omologi ruşi, pentru a se plânge în legătură cu acest incident, dar şi altele, în contextul în care relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia au atins cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece, în urma sancţiunilor impuse Moscovei din cauza acţiunilor sale în Ucraina şi a consolidării prezenţei NATO şi ruse de o parte şi de alta a frontierei de vest a Rusiei.

 

Diplomaţi americani la Moscova au raportat că au fost opriţi în trafic de poliţia din capitala rusă de aproximativ 60 de ori în ultima lună, un număr neobişnuit de asemenea intervenţii într-un oraş în care diplomaţii nu sunt traşi la răspundere pentru infracţiuni rutiere minore.

 

Un purtător de cuvânt al ambasadei a raportat săptămâna aceasta că a găsit ţigări în apartament după ce s-a întors acasă, iar alt oficial că a găsit robineţii de apă deschişi atunci când a ajuns acasă.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here