SUA au început evacuarea personalului din Yemen. Situația este critică

Statele Unite au anunţat că şi-au evacuat întregul personal încă prezent în Yemen, din motive securitate, după atentatele soldate cu 142 de morţi în capitala Sanaa, relatează AFP.

 

‘Din cauza deteriorării situaţiei privind securitatea în Yemen, guvernul american şi-a transferat temporar personalul rămas în Yemen’, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat.

 

Preşedintele yemenit Abd-Rabbu Mansour Hadi a fost informat de această decizie şi a primit asigurări că Washingtonul ‘va continua să angajeze poporul yemenit şi comunitatea internaţională în susţinerea fermă a tranziţiei politice în Yemen’, a mai indicat aceeaşi sursă.

 

Preşedintele Hadi a promis sâmbătă să combată influenţa Iranului şiit în Yemen, la o zi după primele atentate revendicate în această ţară de gruparea extremistă sunnită Statul Islamic (SI) şi care au dus la moartea a 142 de persoane în două moschei din capitală, controlată din septembrie de miliţiile şiite Houthi.

 

‘Vom continua de asemenea să monitorizăm activ ameninţările teroriste care vin din Yemen’, a mai precizat Departamentul de Stat.

 

Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească duminică pentru a analiza situaţia din Yemen, unde insecuritatea tot mai mare a determinat SUA să-şi evacueze şi trupele rămase la o bază aeriană din sudul ţării.

 

Yemenul se adânceşte tot mai mult în haos, confruntându-se cu o gravă criză politică, un teritoriu fragmentat şi violenţe în care sunt implicate mai multe grupări armate, printre care miliţiile şiite Houthi şi reţeaua sunnită Al-Qaida.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here