Studiu de caz: De ce îl iubesc oamenii din Dumeşti pe primarul cu cea mai mare condamnare?

Aproape că nu există situaţie în jurisprudenţa românească în care o persoană condamnată, iniţial, la 8 ani de închisoare să scape la instanţele superioare. Soarta lui Sabaiduc pare pecetluită. Există o mare probabilitate ca proaspăt realeşii primari din Paşcani, Târgu Frumos, Dumeşti sau Sireţel să-şi piardă mandatele, unii urmând să intre în puşcărie. Cum cheltuielile de campanie electorală sunt plătite din acest an de Stat, înseamnă că vom plăti alegeri de două ori. Exemplu de comună unde se reia scrutinul: cinci candidaţi egal 26.250 lei achitaţi din nou. Şi vom plăti până la Sfântu’ Aşteaptă: primarii acuzaţi nu se retrag, partidul nu-i scoate de pe listă, abuzând de principiul prezumţiei de vinovăţie, iar electoratului nu-i pasă de dosare. Pe de altă parte, DNA rade tot: 90% dintre trimişii în judecată sunt condamnaţi de judecători.

 

La doar câteva zile după ce a fost ales primar în comuna ieşeană Dumeşti, pentru al cincilea mandat, Mihai Sabaiduc a fost condamnat de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la 8 ani de închisoare pentru comiterea mai multor fapte de corupţie. La fel ca în cazul altor edili, şi despre problemele cu legea ale lui Sabaiduc se ştia în comunitate. Cu toate acestea, oamenii l-au reales. 7EST a mers la Dumeşti pentru a încerca să descifreze o întrebare complicată: de ce mai acorzi încredere unui om care te-a furat?

 

Prejudiciu de 400.000 de euro

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada 2005-2006, Sabaiduc, împreună cu alte persoane implicate în dosar, cumpăra, la preţuri modice, terenuri fără valoare imobiliară aparţinând unor persoane mai în vârstă şi, pe baza unor documente falsificate, schimba în acte amplasamentele acestor terenuri şi vindea aceleaşi suprafeţe, însă cu amplasamente în zona cu potenţial imobiliar a Drumului European. Mişcările avea loc în aria de influenţă a lui Sabaiduc – comuna pe care o conduce de ani. 

 

Primarul Sabaiduc este apărat şi de talpa satului (stânga) şi de directoarea de la şcoală (dreapta)

Pe tot parcursul derulării acestui mecanism, vânzătorii au fost în permanenţă în eroare cu privire la actele pe care le încheiau. Mai mult, Sabaiduc, împreună cu alte persoane, redactau în fals, în numele vânzătorilor, cereri către Comisia locală de fond funciar Dumeşti, având ca obiect schimbarea amplasamentelor terenurilor. Prejudiciul calculat de procurori este de aproape 400.000 de euro. Sabaiduc a primit în primă instanţă, 8 ani de puşcărie, sentinţa venind la câteva zile după ce a fost reales.

 

Ce a făcut în 16 ani de mandat

La alegerile de luna trecută, Sabaiduc a obţinut 54,7 % din voturile cetăţenilor din comună, de trei ori mai multe decât contracandidatul situat pe loc secund. La alegerile anterioare, Sabaiduc primise 70% din voturile alegătorilor.

În cei 16 ani cât a condus Primăria, în Dumeşti s-au asfaltat străzile principale, s-a realizat şi modernizat reţeaua de alimentare cu apă la nivelul satelor Dumeşti, Păuşeşti, Banu, Hoişeşti şi Chilişoaia, s-a construit reţeaua de canalizare, s-au reabilitat drumurile din satele Dumeşti, Păuşeşti, Hoişeşti, Chilişoaia şi Banu, prin pietruire, s-au construit şi reabilitat podurile şi podeţele din comună, s-au făcut lucrări de regularizare, decolmatare şi consolidare a malurilor râului şi pârâurilor din comună, s-a reabilitat şcoala şi grădiniţa, s-a modernizat iluminatul public, s-au construit o bază sportivă, un parc, o piaţă şi un cabinet stomatologic şi s-a pus în funcţiune un drum de exploatare agricolă.

 

„Un om bun, nu cred că a furat!“

La magazinul de peste drum de Primărie erau câţiva cetăţeni. „Eh, ce să vă spun eu despre primar? E un om bun. Şi un bun gospodar. Nu arată bine comuna noastră? Eu cred că face treabă. A fost condamnat? Am auzit eu ceva pe la televizor, dar nu cred că a furat! Ştiţi cum e, are şi el duşmani, ca fiecare. Au făcut tot posibilul să-l dea jos. Poate vor să vină ei să fure. Nu cred că o să-l aresteze“, explică un cetăţean care nu vrea să-şi divulge numele.

Un alt cetăţean se bagă în vorbă: „O fi furat, cine ştie. Da’ care nu fură în ţara asta?! N-aţi văzut că şi la Iaşi l-o legat pe Nichita. Şi câţi primari mai sunt în ţara asta care fură… Măcar la noi domnul primar tot a mai făcut câte ceva. Uite, eu vă spun că l-am votat. De fiecare dată. Şi mâine dacă sunt alegeri, tot îl votez. Care-i problema ?!“

Şi începe o discuţie aprinsă pe tema primarului Sabaiduc. Lăsăm dezbaterea şi pornim spre şcoală. Pe drum, un bătrân care cu greu mai făcea faţă căldurii de afară. „Domnul Sabaiduc o făcut multe pentru comuna asta. Eu l-am votat, da’ n-am ştiut că o furat. După alegeri am auzit de la un om de pe-aicea că o să-i lege pe toţi din Primărie pentru că o furat terenurile la oameni. Eu chiar n-am ştiut. Da’ să ştiţi că eu l-am votat pentru că o făcut şi treabă. N-am ce spune“, comentează Vasile Amariei, care este completat de soţia sa, Elena: „Domnul primar e omenos, o realizat multe în comună. Nu ştiu că a fost condamnat, dar nu e treaba mea. Eu mereu l-am votat pe el, chiar dacă o fost în PNL sau PSD. Dacă ar cere nişte iscălituri ca să fie liber, eu aş fi printre primele care ar iscăli. Dacă n uera om bun, credeţi că stătea mai mult de patru ani ca primar?!“

 

„Am văzut că vuieşte Internetul, dar eu cred că e condamnat pe nedrept”
„Şi mâine dacă sunt alegeri, tot îl votez. Care-i problema ?!”
„Da’ care nu fură în ţara asta?!”
Cetăţeni din Dumeşti, despre problemele penale ale lui Sabaiduc 

„Omu’ lui Dumnezeu!“

De noi se apropie, curioasă, o altă persoană. Îi spunem că vrem să aflăm mai multe despre primarul Mihai Sabaiduc. „Am o părere foarte bună despre primarul nostru. A asfaltat, ne-a tras apă. Zilele trecute s-o finalizat canalizarea. Câte comune mai au aşa?! Am înţeles că anul ăsta ne trage şi gaz. A pietruit toate drumurile. În anii trecuţi, când dădea o ploaie, intrai cu cizmele în glod până la genunchi, acum nu mai e aşa. De vreo cinci-şase ani poţi să mergi cu pantofi, că nu te murdăreşti. Şi şcoala o fost refăcută şi s-o mai construit nişte corpuri de clădire. O construit un teren de fotbal, cine n-o auzit de Rapid Dumeşti?! Bine, că acu s-a desfiinţat echipa. Da’, orişicum! O făcut treabă. Omu’ lui Dumnezeu!“, ne spune Florentin Grădinariu, care nu vrea să vorbească despre condamnarea primarului: „Am văzut că vuieşte Internetul, dar eu cred că e condamnat pe nedrept.“

 

„Greu de înlocuit”

Îi lăsăm pe cei trei şi ajungem la şcoală, unde stăm de vorbă cu directoarea Ana Dorneanu. „În ceea ce priveşte şcoala, totul i se datorează domnului primar. După cum vedeţi, totul este nou, e spaţios, avem dotările necesare. Sun condiţii foarte bune pentru el
evi. Dacă oamenii nu erau mulţumiţi de ce a făcut el în comună, nu-l votau pentru a cincea oară. Despre condamnare nu cred că sunt eu în măsură să comentez. Dacă va trebui să alegem un alt primar, cred că acela nu ar putea să facă atâtea cât a făcut domnul Sabaiduc. Îţi trebuie experienţă, nu e chiar uşor“, precizează directoarea.

De la şcoală, la casa parohială a preotului Vasile Plăcintă. Nu-l găsim acasă, dar soţia sa îl sună şi vorbim la telefon cu el: „Domnul primar este un foarte bun manager, care a ştiut să rezolve problemele importante ale comunei. În ceea ce priveşte biserica, domnul primar ne-a ajutat de fiecare dată când a avut nevoie. Despre condamnare, daţi-mi voie să nu mă pronunţ.“

 

 „Nu e normal ca Statul să plătească din nou campania electorală pentru fiecare candidat, dar nici nu le putem interzice să candideze atâta timp cât sunt nevinovaţi. Asta este situaţia. Moral ar fi ca ei singuri să decidă să nu mai candideze dacă ştiu că au probleme cu legea“ Victorel Lupu, preşedinte Organizaţia Judeţeană PSD Iaşi

Se consideră nevinovat

Sabaiduc crede că a fost condamnat pe nedrept şi spune că a făcut multe lucruri bune în comună. „Decizia nu este definitivă. Sunt nevinovat! Ştiţi câte am făcut pentru această comună?“, s-a limitat să declare, telefonic, primarul. Orice încercare de a ne întâlni faţă în faţă a eşuat.

 

Ai intrat în puşcărie, dai banii înapoi

Recent, deputatul ieşean Viorel Blăjuţ a propus un proiect de lege ce prevede ca primarii condamnaţi după preluarea mandatului să fie obligaţi să suporte costurile generate de alegerile anticipate. Potrivit Legii privind finanţarea partidelor politice, un candidat la funcţia de primar într-o comună are voie să cheltuie în campania electorală cel mult cinci salarii minime, adică 5.250 de lei, bani ce îi sunt restituiţi din bugetul Statului.

 

„Neîncrederea în sistemul judicar este mare, mai ales la ţară. Nu poţi convinge oamenii să respingă prin vot un candidat urmărit penal decât dacă i se propune un contracandidat mai eficient. Dacă nu există o alternativă care să aibă competenţe administrative, nu doar onestitate, oamenii vor continua să voteze candidaţi care au probleme cu legea. Sunt sceptic că lecţii de moralitate şi civism funcţionează. Avem exemplul de la Baia Mare. Astfel de lecţii nu au cum să funcţioneze la Dumeşti“ Lucian Dârdală, profesor şi analist politic

Primari „penali“ din Iaşi, realeşi

Dumitru Pantazi, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale de Anticorupţie pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Acesta este al doilea dosar penal în care edilul Paşcaniului este acuzat de fapte de corupţie. Procurorii îl acuză pe Pantazi, alături de alţi inculpaţi, că au emis o autorizaţie de construcţie pe baza unor documente falsificate.

 

Ioan Vatamanu, primarul de la Târgu Frumos, a fost condamnat, la sfârşitul anului trecut, pentru conflict de interese, la o pedeapsă de un an şi două luni cu suspendare şi interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice locale pe durata executării pedepsei. Pedeapsa nu e definitivă.

 

Gheorghe Ancuţa, primarul de la Sireţel, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Prejudiciul este de peste 220.000 de lei. Pedeapsa nu e definitivă.

 

Constantin Cibotaru, primarul din Balş, a fost trimis în judecată de DNA Iaşi pentru luare de mită. La sfârşitul anului trecut, judecatorii de la Tribunal l-au condamnat pe Constantin Cibotaru la o pedeapsă de doi ani, 11 luni şi zece zile de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie. Pedeapsa nu e definitivă.

 

Primarul din Dobrovăţ, Cătălin Martinuş, este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de abuz în serviciu, cuantumul prejudiciului fiind de circa 150.000 lei.

 

Primarul comunei Andrieşeni, Maricel Turcu, a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar care se referă la fraudarea fondurilor europene alocate păşunii comunale, prejudiciul fiind de 151.557,06 lei.

 

Primarul comunei Mironeasa, Elena Curcudel, a fost trimisă în judecată de DNA într-un dosar care vizează o fraudă cu fonduri europene.

 

Citește și EXCLUSIV. Clanul Olteanu, profituri imense din spaţiile şi terenurile Primăriei

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here