Studenţii ieşeni solicită Primăriei reduceri la transportul în comun

FOTO: cronicadeiasi.ro
Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI), alături de alte cinci organizaţii studenţeşti din centrul universitar ieşean, solicită Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Iaşi să adopte o hotărâre prin care studenţii să beneficieze în mod real de reducerea de 50% la transportul în comun, prevăzută de lege, se arată într-un comunicat de presă remis luni redacției 7EST.

 

În momentul de faţă studenţii beneficiază de reduceri la transportul local în comun în baza unor protocoale semnate între Primărie, RATP şi universităţile ieşene, prin care se eliberează un abonament lunar de 13 lei. Acest tip de abonament nu este accesibil, însă, tuturor studenţilor.

 

La „Cuza”, Politehnică şi Agronomie beneficiază doar studenţii care sunt înmatriculaţi la o formă de învăţământ finanţată de la bugetul de stat, studenţii de la taxă neputând avea acces la această facilitate. În cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie, aceste abonamente sunt primite doar de un număr redus de studenţi, în ordinea descrescătoare a mediilor.

 

Studenţii înmatriculaţi la o formă de învăţământ în regim de taxă, fie la o universitate de stat, fie la una particulară, pot opta doar pentru două tipuri de abonamente, pe o singură linie, cel de 15 zile, respectiv cel de 30 de zile, dar care sunt reduse doar cu 25%.

 

Conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011,  studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, beneficiază de tarif redus cu minimum 50% la mijloacele de transport în comun. În acest sens, liderii studenţilor doresc să înceapă cât de curând discuţiile cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii universităţilor.

 

„Această iniţiativă vine în primul rând în sprijinul studenţilor care nu beneficiază de abonamentele de 13 lei. Măsura va aduce beneficii, de altfel, tuturor studenţilor, în perioadele sau situaţiile în care abonamentele anterior menţionate nu sunt eliberate de către universitate. Practic, dorim ca studenţii să se bucure de bilete de 1 leu pentru o călătorie, bilete de 2 lei pentru două clătorii, abonamente reduse cu minimum 50% şi alte facilităţi garantate de lege. Avem încredere în capacitatea noastră de a rezolva această problemă alături de autorităţile locale şi invităm reprezentanţii universităţilor ieşene, precum şi celelalte organizaţii studenţeşti să susţină acest demers.” a declarat Silvian-Emanuel Man, preşedinte LS IAŞI.

 

Demersul Ligii Studenţilor (LS IAŞI) este susţinut de Liga Studenţilor din Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veteriană „Ion Ionescu de la Brad” (LSUSAMV), Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi (SSMI), Asociaţia Studenţilor Bioingineri (ASB), Asociaţia Studenţilor Chimişti CHEMIS şi Liga Studenţilor de la Mecanică (LSM).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here