Mai multe convoaie militare vor trece în următoarele zile prin București și prin județele Galați, Brăila, Vrancea, Ialomița și Ilfov. Acestea se vor îndrepta către un poligon din județul Galați unde vor participa la un exercițiu militar. Convoaiele vor merge pe șosele și pe calea ferată.
Convoaiele vor transporta militari și echipamente militare către Poligonul Smârdan din județul Galați.Acestea vor trece prin București și prin județele Galați, Brăila, Vrancea, Ialomița și Ilfov pentru a participa la un exercițiu militar programat în perioada 8-18 octombrie. Convoaiele militare se vor întoarce la bazele lor în intervalul 19 -21 octombrie. Militarii vor utiliza căile rutiere și feroviare.
„Ca urmare a adresei transmisă de Garnizoana Galați, Instituția Prefectului – Județul Galați vă informează că, în perioada 08 – 18 octombrie 2023, în poligonul Centrului de Instrucție pentru Luptă Smârdan va avea loc exercițiul Justice Sword 23.II. În acest context, militari și echipamente militare din garnizoanele Focșani, Brăila, Galați și București se deplasează, până pe data de 08 octombrie, spre Centrul de Instruire pentru Luptă Smârdan, redislocarea către garnizoanele de reședință urmând a avea loc în perioada 19 -21 octombrie 2023. Deplasările se execută atât pe cale rutieră, prin București și județele Galați, Brăila, Vrancea, Ialomița și Ilfov, cât și pe cale feroviară”, a anunțat Prefectura Galați.
În cadrul exercițiului vor fi trageri cu muniție de manevră și cu muniție reală. Conform programului anunțat de autorități, tragerile au loc de luni până vineri, zilnic, de la 8.00 până la miezul nopții. În partea a doua a lunii octombrie, exercițiile se vor desfășura în intervalul 8.00-22.00. Traficul prin zona poligonului a fost interzis.
Autoritățile anunță că zgomotele provocate de trageri s-ar putea auzi până în orașul Galați. La exercițiile precedente, zgomotele au provocat panică în Galați deoarece numeroși gălățeni le-au confundat cu bombardamentele rusești asupra portului ucrainean Reni.