Stelian Tănase a suferit un infarct în noaptea de Înviere. PSD plănuieşte să-l înlocuiască din fruntea TVR

Preşedintele interimar al Televiziunii Publice, Stelian Tănase, a suferit un infarct în noaptea de Înviere, relatează paginademedia.ro.

 

Stelian Tănase a fost internat la spitalul Fundeni, iar starea lui este stabilă. Surse apropiate familiei au declarat, pentru Mediafax, că Stelian Tănase, în vârstă de 62 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale constând în montarea unui stent.

 

 

Potrivit aceloraşi surse, medicii sunt optimişti în privinţa stării de sănătate a lui Stelian Tănase. Scriitorul nu a fost încă validat de către Parlament în funcţia de preşedinte al Televiziunii Publice, iar Partidusl Social-Democrat plănuieşte să numească pe altcineva la cârma instituţiei, mai scrie paginademedia.ro.

 

 

Săptămâna trecută, Stelian Tănase urma să primească votul Parlamentului pentru funcţia de preşedinte-director general al TVR, însă votul a fost amânat din lipsă de cvorum, deşi liderul PNL Crin Antonescu susţinea, imediat după numirea lui Tănase ca director interimar, că acesta va fi susţinut de liberali pentru un mandat plin.

 

 

Potrivit sursei citate, PSD intenţionează să îl susţină ca preşedinte al TVR pe Claudiu Brânzan, numit în consiliul de administraţie de către social-democraţi.

În plus, conform paginademedia.ro, chiar în aceste zile, la întâlnirea partidului din Deltă, oficialii PSD au discutat cu Claudiu Brânzan despre preluarea conducerii televiziunii publice. La finalul lunii martie, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că social-democraţii l-au propus pe Brânzan pentru un post de membru în Consiliul de Administraţie al TVR, acesta deţinând şi în precedentul Consiliu această funcţie.

 

 

Stelian Tănase a fost numit director general interimar al Televiziunii Române, de Parlament, pe 20 decembrie 2013.

 

 

Fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care era condus de preşedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Săftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012. În dimineaţa aceleiaşi zile, Claudiu Săftoiu îşi depusese demisia din funcţia de preşedinte-director general al TVR la Birourile permanente ale Parlamentului.

 

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here